Au 16 ani, români, cu tată turc, și sunt…tripleți. Cei trei rugbyști fac performanță la RC Flamingo București, clubul care l-a format și pe cel mai bun marcator din istoria „stejarilor”, Florin Vlaicu. Fikret, Selim și Emre Sarigocek sunt singurii tripleți din rugbyul românesc. Puștii mărturisesc că s-au apucat de rugby din curiozitate, iar acum cel mai mare vis al lor este să joace împreună pentru echipa națională a României! „La noi la școală a venit la ora de sport antrenorul de rugby și am zis să încercăm, să vedem cum e. Era diferit față de tot ce făceau ceilalți colegi, handbal, fotbal…si am rămas la rugby”, a spus Fikret Sarigocek, rugbyst RC Flamingo București. „De la primul antrenament ne-a plăcut și am decis toți trei să rămânem. Nu ne este teamă de accidentări serioase, știm că este un sport de contact, dar este fair-play. Ne dorim să ajungem cât mai sus, să jucăm la naționala mare a României. Pentru asta muncim zi de zi”, a completat și Emre Sarigocek. „Părinții ne-au susținut din prima zi în care le-am zis că vrem să facem rugby. S-au bucurat mult și că suntem în aceeași echipă”, a afirmat Selim. Când sunt împreună pe teren tripleții nu-și derutează doar adversarii, ci și … antrenorul! Este o provocare pentru mine să-I antrenez pe cei trei. Fiecare are aptitudinile lui, stilul lui…Mi-a fost greu la început să-i deosebesc! Cred că mi-a luat șase luni sau opt luni să-I disting, erau mai micuți și semănau și mai mult. Dacă-i strig pe numele de familie, răspund toți trei, în cor, e ciudat și inedit în același timp, te simți acaparat de ei. Peste ani, îi văd în lotul naționalei mari, doar cu seriozitate și multă muncă pot ajunge alături de stejari”, a declarat Raoul Paxaman, antrenorul celor de la RC Flamingo București. Pe urmele lui Florin Vlaicu, cel mai bun marcator din istoria ”stejarilor” Omul care l-a descoperit pe Florin Vlaicu este (…)