Secţiile Unite al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis, joi, să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la legea care stabileşte un nou sistem de impozitare a pensiilor de serviciu.
„În urma dezbaterilor, deliberând, Secţiile Unite au hotărât să fie sesizată Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (…), în ansamblul său, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 16, ale art. 44, ale art. 53 alin. (2), ale art. 56 alin. (2), ale art. 73 alin. (3) lit. l, ale art. 75 alin. (1), ale art. 124 alin. (3), ale art. 134 alin. (4) şi ale art. 147 alin.(4) din Constituţie”, se arată într-un comunicat al ÎCCJ .
Conform sursei citate, sesizarea este legitimată constituţional de dispoziţiile art. 146 lit. a) din Constituţia României şi de prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care prevăd dreptul ÎCCJ de a sesiza CCR pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare.
A fost consens politic miercuri, în Parlament. Deputații au votat în unanimitate impozitarea tuturor pensiilor speciale cu până la 85%.
Parlamentarii susțin că prin această măsură au eliminat discrepanțele dintre pensiile speciale și cele din sistemul public.
Potrivit actului normativ, pensiile speciale, inclusiv cele ale militarilor și ale magistraților, vor fi impozitate progresiv: cu 85% pentru suma care depășește plafonul de 7.000 de lei și cu 10% dacă sunt sub acest plafon.
Concret, va fi impozitată diferența între pensia specială și cea realizată pe baza contributivității.
Au fost înregistrate 307 de voturi „pentru” şi unul ‘împotrivă’.
Proiectul, adoptat de Senat în 2019, a fost susţinut în plen de toate grupurile parlamentare şi introduce noţiunea de „taxă pe veniturile din pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă”.
sursa: http://stiri.tvr.ro/