În Barcelona a avut loc primul concert într-un spațiu închis. Artiștii au cântat în faţa unui public de 20 de persoane. În Balcani și cinematografele încep să-și deschidă porțile, dar pentru un număr restrâns de spectatori. Sălile au fost amenajate special, iar sistemele de ventilație au fost dotate cu filtre ultraperformante.
Clubul Jamboree din Barcelona este locul de întâlnire pentru iubitorii de jazz. Pe durata carantinei a avut lacătul pe ușă. Acum este pentru prima oară după mai bine de două luni când are loc un concert și este primul spectacol într-un spațiu închis.
Sala are o capacitate de 100 de locuri, dar nu au avut acces decât 20 de persoane. Masca este obligatorie, ca și distanța fizică dintre spectatori.
Dacă prima condiție a fost respectată, a doua, mai puțin.
Elisenda Bassas, directorul clubului: „Concertul nu este profitabil. Practic, noi nu câştigăm nimic. Pe lângă Jamboree mai avem şi sala de flamenco, Tarantos, care încă e închisă, şi clubul de dans, care este închis. E mai mult ca un strigăt, o dorinţă de a oferi muzică live fără să ai profit„.
După o pauză de aproape 3 luni, cel mai mare cinematograf din Sarajevo s-a redeschis și biletele, vândute online, s-au epuizat în primele 5 minute.
Există reguli stricte: dezinfectarea pantofilor și a mâinilor la intrare, masca este obligatorie. Nu pot veni la cinematograf mai mult de doi membri ai aceleiași familii.
Între persoane, distanța fizică este de minimum 2 metri, iar locurile disponibile sunt marcate cu o husă neagră.
sursa: http://stiri.tvr.ro/