Compania europeană Arianespace a precizat la primele ore ale zilei de luni că lansarea rachetei Vega de la Centrul Spaţial Kourou din Guyana Franceză va fi amânată până la o dată neprecizată din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, informează DPA.
Lansarea, programată pentru duminică dimineaţă, dar amânată pentru luni, ora 01:51 GMT, din cauza vremii nefavorabile, a fost întârziată din nou ”din cauza condiţiilor de producere a vântului la altitudine, deasupra bazei de lansare”, a precizat compania pe Twitter.
”Urmează să fie stabilit un nou program al operaţiunilor”, a adăugat Arianespace într-un comunicat. ”Noua dată de lansare va fi comunicată la finalul acestui proces, care ia în considerare restricţii din cauza vremii create de persistenţa vânturilor la altitudini ridicate”.
Lansarea rachetei Vega a fost deja întârziată cu mai multe luni după ce în martie a fost amânată din cauza crizei provocate de noul coronavirus. Alte două lansări programate au fost anulate în iunie din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Racheta Vega VV16 va transporta la bord 53 de sateliţi pentru 21 de clienţi, potrivit unui comunicat anterior publicat de companie. Cu o înălţime de 30 de metri, Vega este cel mai mic lansator spaţial din arsenalul companiei europene.
Anul trecut, o rachetă de tip Vega a ratat lansarea cel mai probabil din cauza unei defecţiuni la partea frontală a lansatorului, care a dus la distrugerea rachetei. Zborul inaugural al rachetei Vega a avut loc pe 13 februarie 2012.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Ana Bîgu, editor online: Anda Badea)
sursa: AGERPRES