Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Marius Csampar, condamnat pe viaţă pentru șase omoruri, a fost eliberat de Justiție, după 22 de ani de detenție

Publicat: 23 iunie 2020

Marius Csampar, unul dintre cei mai cunoscuţi criminali ai României, a fost eliberat, după ce judecătorii de la Tribunalul Mehedinţi au dispus eliberarea sa condiţionată şi i-au desfiinţat condamnarea pe viaţă.

Marius Csampar a fost condamnat la 99 de ani de închisoare pentru 6 crime. După 22 de ani, el a fost eliberat. Iniţial, Judecătoria Drobeta Turnu Severin i-a respins lui Csampar cererea, însă el şi-a câştigat libertatea în a doua instanţă.

Una dintre crimele lui a avut loc în 31 decembrie 1996, când a intrat în casa unei bătrâne de 84 de ani din Otopeni. Csampar şi alt bărbat au bătut-o pe bătrână cu pumnii şi picioarele, după care au furat din casă o oală cu sarmale, carne, 10 litri de vin, veselă, lenjerie de pat şi 95.000 de lei. Ei au ascuns lucrurile şi banii într-un canal, unde locuia celălalt atacator.

Deşi a fost descoperită de vecini la scurt timp după ce a fost bătută de cei doi agresori, bătrâna a murit în spital după zece zile, din cauza loviturilor primite.

În timp ce era anchetat în legătură cu tâlhăria din casa bătrânei, Csampar a dezvăluit poliţiştilor că, în iunie 1994, beat fiind, a înjunghiat şi decapitat un om al străzii pe nume Mitică. El le-a spus poliţiştilor că a aruncat în Lacul IOR din Capitală capul victimei, iar corpul într-un canal aflat în apropierea lacului. Poliţiştii au verificat informaţiile primite de la Csampar, iar în canalul indicat au găsit un schelet uman fără craniu.

Într-un interviu pentru un post de televiziune, Csampar spunea că au fost victime care l-au rugat să le cruţe viaţa.

„Nu m-am răzgândit pentru că, dacă m-ar fi rugat „lasă-mă în viaţă”, poate că m-ar fi înmuiat. Dar când: „nu mai da, că mâine mă duc la poliţie şi te dau”. Păi stai că nu mai apuci a doua zi. (…) Ar fi fost mai bine dacă m-ar fi mierlit. Aia era pedeapsa cea mai bună”, spunea Csampar în urmă cu câţiva ani.

În total sunt 6 crime pentru care judecătorii l-au condamnat la 99 ani de închisoare. Legea spune că un condamnat pe viaţă poate solicita liberarea conditionată după 20 de ani, dacă a avut o conduită buna şi dacă a fost stăruitor în muncă.

 

 

sursa

mediafax.ro

sursa: http://stiri.tvr.ro/

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.