Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, vine în această seară la Televiziunea Română. El va răspunde întrebărilor legate de evoluția numărului infecțiilor cu coronavirus.
Sunt zile în care am observat ultimele 5 au fost peste 300 de cazuri noi.
Suntem într-o transmitere comunitară accentuată în ultimele 10 zile, dar putem gestiona acest lucru, a subliniat Nelu Tătaru.
Potrivit lui, situația depinde foarte mult de evoluția zilnică și săptămânală.
Odată cu evoluția nefavorabilă ne gândim să avem și niște restricții punctuale, a arătat ministrul Sănătății.
Fiecare măsură de relaxare a fost luată cu o serie de norme, direcții de aplicat, în vedea unei bune funcționări a acelei măsuri de relaxare. Rămâne ca populația să respecte acele măsuri. Dacă acest lucru nu se respectă, atunci instituțiile pot interveni.
Când vedem o rată de dublare a numărului de cazuri noi într-un anumit loc, atunci trebuie luate măsuri.
Ieșirea în parcuri înseamnă și suprafețe comune, care pot fi contaminate, iar copiii se pot infecta, a atras atenția ministrul Sănătății.
Vă reamintim că, până astăzi, pe teritoriul României au fost confirmate 24.291 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID 19.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică au fost înregistrate alte 246 noi cazuri de îmbolnăvire. Au fost efectuate însă doar 4.044 de teste.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.031 au fost declarate vindecate și externate.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 11 decese.
sursa: http://stiri.tvr.ro/