Secţia Etnografică a Muzeului Naţional Bran este în pericol. Proprietarii terenului pe care se află muzeul au cerut, în instanţă, evacuarea. Până pe 26 iunie muzeul ar trebui să strângă monumentele de arhitectură populară şi obiectele de patrimoniu. Autorităţile au discutat cu proprietarii terenului şi spun că aceştia sunt deschişi să găsească o soluţie, astfel încât muzeul să poată funcţiona în continuare.
Exponatele muzeului național Bran se află răspândite pe un teren de aproape 10.000 de metri pătrați. Acesta este deținut în prezent de trei proprietari. Doi dintre aceștia au obținut, săptămâna trecută, evacuarea imediată și necondiționată a muzeului de pe terenurile lor.
Ministerul Culturii contestă atât executarea silită dar și actul de vânzare-cumpărare a terenului.
Liviu Brătescu, secretar de stat Ministerul Culturii – Contestăm azi, modul prin care s-a făcut vânzarea de către frații Stoian, către Reit Sanda și Janosz Szalinski…fără exercitarea dreptului de preempțiune.
Nonu Puşcariu, avocat al Ministerului Culturii – Am formulat contestație la executare, s-a formulat și cerere de suspendare a acestei executări. Așteptam răspunsul instanțelor judecătorești pe această chestiune. Sunt foarte multe vicii pe acest titlu executoriu.
Pentru cea de a treia parte de teren, Ministerul Culturii așteaptă o înștiințare de vânzare din partea celei care o deține.
Liviu Brătescu, secretar de stat Ministerul Culturii – Avocatul d-nei Polizu Micsunesti nu ne-a trimis în numele domniei sale, așa cum spune legea, respectiv, în fiecare an trebuie adresată o astfel de solicitare către ministerul Culturii .
În muzeul satului brănean se afla 18 monumente de arhitectură populară, aflate în proprietatea publică a Statului Român. Sunt unice, iar unele datează din secolul al XVIII-lea. Ele prezintă principalele tipuri de gospodării şi locuinţe, anexe gospodăreşti, instalaţii de prelucrare a lemnului şi a ţesăturilor de lână, specifice zonei Bran. Construcțiile sunt înscrise în Lista Monumentelor Istorice și aparțin Secției Etnografice a Muzeului Național Bran.
Nonu Puşcariu, avocat al Ministerului Culturii – Acele construcții, potrivit constituției , ele sunt inalienabile, insesizabile, nu are cum să facă nimic cu ele. Totuși, încearcă să pună presiune să închidă acest teren.
Termenul până la care instanță ar trebui să se pronunțe asupra cererii de suspendare a executării silite formulate de Ministerul Culturii este 26 iunie.
sursa: http://stiri.tvr.ro/