Județul Olt a înregistrat al zecelea deces provocat de SARS-COV-2, o infirmieră de la spitalul din Corabia, de la care se presupune că s-ar fi răspândit virusul în unitatea medicală. Este o anchetă epidemiologică în spitalul de acolo.
Femeia decedată a fost confirmată cu coronavirus miercuri, după ce a fost supusă testării în urma prezentării simptomelor specifice COVID 19. Zeci de persoane, colege ale acesteia, rude și prieteni, au fost băgați în izolare, în urma unei anchete epidemiologice declanșate de autorități.
Peste 50 dintre aceste persone au fost testate, iar șase au fost confirmate pozitiv. Infirmiera care a răspândit virusul și care a decedat se afla internată la spitalul din Caracal că urmare a unor afecțiuni cronice de care suferea. Încă de joi starea ei de sănătate s-a înrăutățit, fiind nevoie de intubare.
Aseară, medicii au declarat decesul său. Până acum, în județul Olt fuseseră confirmate pozitiv 163 de persoane.
sursa: http://stiri.tvr.ro/