Critic National
critic national stiri 24/7

OFICIAL | Ionuț Radu rămâne la Parma. Pe ce durată a semnat portarul român noul contract

Parma a emis un comunicat marți prin care a anunțat prelungirea contractelor a zece jucători, toți împrumutați, printre care și Ionuț Radu. Clubul din Ducat a decis împreună cu cluburile de care fotbaliștii aparțin, dar și cu jucătorii, extinderea angajementelor actuale până la finele sezonului. Mai mult, conducerea anunță că și în cazul jucătorilor care se află împrumutați la alte cluburi și aparțin de formația gialoblu se aplică aceeași procedură. Ionuț Radu a semnat prelungirea contractului de împrumut cu Parma Portarul român va evolua astfel la Parma până la finele actualului sezon de Serie A, data de 31 august. „Societatea noastră comunică prelungirea împrumuturilor până la 31 august pentru următorii jucători aflați la echipă: Dejan Kulusevski, Ionut Andrei Radu, Vasco Regini, Gianluca Caprari, Alberto Grassi, Roberto Inglese, Luigi Sepe, Yann Karamoh, Jasmin Kurtic, Giuseppe Pezzella, Hernani Azevedo Junior”, se arată în comunicatul de pe site-ul clubului. Viitor incert pentru Ionuț Radu, din sezonul viitor Ionuț Radu nu a avut un sezon bun și este pregătit să dea curs unei noi aventuri în ediția următoare. După ce a fost împrumutat la Genoa și scos ușor-ușor din primul unsprezece de către tehnicianul Davide Nicola, românul a încercat să găsească pentru retur o nouă echipă pentru care să evolueze, motiv pentru care a acceptat oferta unui transfer temporar la Parma, formație pentru care nu a apucat să debuteze. Goalkeeper-ul român este monitorizat de mai multe cluburi din Serie A, între care și Torino, anunța Gazzetta dello Sport. Jurnaliștii italieni informează că Radu ar putea fi înlocuitorul potrivit pentru Salvatore Sirigu, titularul indiscutabil al torinezilor, ajuns la 33 de ani. Portarul trecut și pe la PSG a avut un sezon cu cifre foarte bună, însă oficialii lui „Il Toro” consideră că vârsta acestuia nu îi poate aduce în (…)

cititi articolul complet în ProSport


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi