Critic National
, Orban după decizia CCR privind starea de alertă: sunt în vigoare prevederile legate de carantinare şi izolare, Critic National, Critic National

Orban după decizia CCR privind starea de alertă: sunt în vigoare prevederile legate de carantinare şi izolare

Premierul Ludovic Orban a explicat, joi seară, că decizia CCR privind carantina și izolarea nu elimină și nu modifică aplicarea acestor măsuri.

 

”Vreau să clarific: la ora actuală există o lege adoptată de Parlament, Legea 55, care stabileşte legitimitatea acestei măsuri, noi o avem instituită prin lege. Curtea Constituţională s-a referit la carantina şi izolarea care au fost stabilite pe baza ordonanţei şi ordinului de ministru. Dar eu readuc aminte: decretarea stării de urgenţă s-a făcut în conformitate cu Constituţia şi cu legea, cu decretul prezidenţial, cu setul de măsuri aferente şi cu aprobarea Parlamentului. Eu nu am înţeles de ce Curtea Constituţională a preferat să se uite într-un ordin de ministru sau într-o ordonanţă de urgenţă adoptată anterior şi nu s-a uitat la baza legală pentru starea de urgenţă, la decretul prezidenţial, la măsurile care sunt prevăzute aferente stării de urgenţă şi la aprobarea de către Parlament a acestor măsuri. În fine, nu contează. Oricum, nu poate să afecteze ceea ce s-a întâmplat. Unde ar fi fost România dacă noi nu am fi putut să asigurăm paza sănătăţii oamenilor prin decizia de a izola sau de a introduce în carantină instituţionalizată?”, a afirmat premierul, joi seară, la un post TV.

Ludovic Orban a precizat că decizia CCR se referă la perioada anteriorară adoptării Legii 55.

”În vigoare este Legea 55, cu excepţia articolului declarat neconstituţional. (…) Ca atare, legea fiind în vigoare, sunt în vigoare prevederile legate de carantinare şi izolare. (…) Decizia Curţii a stabilit că Parlamentul nu poate să cenzureze Hotărârea de Guvern, dar este normal, am spus încă de la început”, a explicat șeful Executivului.

Pe de altă parte, potrivit unor judecători, de îndată ce decizia CCR va fi publicată în Monitorul Oficial, românii care vin din țări străine aflate încă în zona roșie a COVID, dar și cei internați în spitale cu acest diagnostic nu mai pot fi reținuți. Restricțiile ar putea fi reintroduse doar printr-o lege votată în Parlament.

 

 

via: Realitatea.NET


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi