Acest pateu de susan este o rețetă inedită, care merită încercată. Dacă aveți un blender, treaba e ca și rezolvată!
Pentru a-l prepara, aveți nevoie doar de 3 ingrediente. Sună destul de atractiv, nu-i așa?
Pate de susan: Azerbaijan stockers www.freepik.com
De multe ori, cele mai reușite mâncăruri sunt cele pe care le facem din ingrediente puține. Sau mai bine spus, din ce avem prin casă. Acesta este de altfel un mod prin care s-au inventat multe rețete bune.
Este și cazul acestui pateu de susan. Autoarea, Lavinia Frăsinescu a descoperit această rețetă amestecând 3 ingrediente pe care le avea în frigider. S-a gândit că ar putea face o combinație reușită. Și a avut dreptate.
În 5 minute este gata! Pe lângă simplitatea și rapiditatea rețetei, cel mai mult veți aprecia faptul că este un preparat cât se poate de natural.
Cel puțin spre deosebire de pateurile din comerț, bogate în conservanți, aditivi, coloranți, zahăr, potențatori de gust și alte E-uri dăunătoare.
Ingrediente
• 1 borcan de tahini (pastă de susan)• 400 ml de sos de roșii• 2 căței de usturoi
Cum se face pateul de susan
Puneți sosul de roșii în blender. Adăugați usturoiul tocat mărunt și mixați câteva secunde, pentru omogenizare. Dacă aveți busuioc, adăugați câteva frunzulițe, proaspete sau uscate. Vor da o aromă deosebită pateului.
Adăugați apoi tahini și mixați din nou, până la omogenizare. Trebuie să obțineți o compoziție fină și cremoasă.
Poți face tahini pastă de susan în casă! Vezi rețeta noastră AICI.
Poți servi pateul de susan pe pâine, crackers, felii de legume. îl pot folosi la asamblarea de bruschette sau lipii. Merge și ca sos la diverse salate sau mâncăruri.
Cercetătorii spun că semințele de susan conțin până la 55% ulei și 20% proteine. Aceste proteine sunt bogate în triptofan și metionină.
Citește și: Ardei umpluți cu roșii și susan rețetă fără foc
În 100 de grame de semințe de susan se găsesc de asemenea 11,8 g de fibre, o doză care acoperă 31% din necesarul zilnic. Impresionează mult conținutul de minerale și vitamine din complexul B. 100 g de susan acoperă:
453% din DZR de cupru 182% din DZR de fier 107% din DZR de mangan 98% din DZR de calciu 90% din DZR de fosfor 88% din DZR de magneziu 70% din DZR de zinc 62% din DZR de seleniu 66% din DZR de Vitamina B1 61% din DZR de Vitamina B6 28% din DZR de vitamina B3 25% din DZR de acid folic 19% din DZR de vitamina B2
Uleiul de susan este o sursă bună de acizi (oleic, linoleic) și de vitamina E (sub formă de gama-tocoferol). Totodată conține concentrații mari de lignani (sesamină și sesamolină).
Citește și: MIERE cu SUSAN rețetă și beneficii
Academicianul Ovidiu Bojor notează în una din cărțile sale proprietățile laxative, emoliente și diuretice ale semințelor de susan.
Le recomandă în constipație cronică și hemoroizi. Consumul de susan este asociat de asemenea cu scăderea colesterolului.
Uleiul de semințe de susan poate fi util în dizenterie și afecțiuni urinare. Cantitatea maximă consumată este de 2-3 grame pe zi. A nu se depăși sub nici o formă această doză!
Femeile gravide ar trebui să evite consumul de susan.
Citește și: Semințe de susan administrare, beneficii, contraindicații
Surse articol:
1. Martinchik AN., [Nutritional value of sesame seeds], Vopr Pitan. 2011;80(3):41-3: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/218427532. Nutrition and You, Sesame Seeds Nutrition Facts: https://www.nutrition-and-you.com/sesame-seeds.html3. Ovidiu Bojor, Catrinel Perianu, Susanul, Sănătate prin Semințe, Legume și Fructe, Editura Fiat Lux, București, p. 814. Lavinia Frăsinescu, Pate de Susan: https://laviniafrasinescu.com/pate-de-susan/
sursa: lataifas.ro