15 iunie ar putea veni cu noi măsuri de relaxare, printre care călătoriile în anumite ţări. Este promisiunea lui Ludovic Orban, după o vizită în Centrul Vechi al Bucureștiului. Şeful Executivului a fost la o terasă cu prieteni și colaboratori, inclusiv cu Nicuşor Dan.
Premierul Ludovic Orban a promis surprize frumoase la relaxarea din 15 iunie, dar spune că măsurile sunt încă în lucru, pentru a se asigura că situația va rămâne sub control.
E foarte probabilă deschiderea mallurilor, dar accesul în interiorul restaurantelor e încă sub semnul întrebării.
Ludovic Orban, premierul României: În măsura în care lucrurile vor evolua normal, dacă nu vom asista la o creștere semnificativă a numărului de infectări, planul de deschidere treptată a tuturor activităților de deschidere a economiei va fi pus în practică. Deocamdată, e permisă organizarea de evenimente cu maximum 500 de persoane. Este foarte complicat pentru că trebuie respectate niște reguli de distanță fizică care necesită mult spațiu.
Măștile vor rămâne obligatorii, dar unele restricții ar putea dispărea. De exemplu, izolarea la domiciliu după întoarcerea din anumite țări.
Ludovic Orban, premierul României: Țări unde există răspândire mică a epidemiei. Să vă dau un exemplu: Austria a ajuns la 400 și nu știu câte cazuri. Grecia e în situația asta, știu că Bulgaria e în situația asta. Sunt mai multe țări unde este clar că a fost redus foarte mult numărul de persoane care sunt infectate și nu va mai fi necesară măsura izolării la domiciliu la întoarcerea din țara respectivă sau pentru cetățenii țării respective care vin în România.
Ludovic Orban a făcut toate aceste precizări după ce a luat cina în Centrul Vechi din București, cu mai mulți apropiați din politică și nu numai.
S-a declarat încântat de atmosfera și de revenirea treptată la normalitate și a declarat că se gândește și el la un scurt concediu, pe care îl va face în țară.
sursa: http://stiri.tvr.ro/