Chitara folosita de Kurt Cobain pentru concertul sustinut in seria „MTV Unplugged”, la New York, in noiembrie 1993, a fost vanduta la licitatie pentru suma record de 6 milioane de dolari.
Instrumentul marca 1959 Martin D-18E, evaluat la 1 milion de dolari, a fost piesa de rezistenta in licitatia Music Icons organizata de casa Julien’s Auctions din Los Angeles in weekend.
Anterior, cea mai scumpa chitara din lume a fost un model negru Stratocaster care i-a apartinut membrului Pink Floyd David Gilmour, vanduta anul trecut pentru 3,95 de milioane de dolari.
Concertul Nirvana MTV Unplugged din New York a fost inregistrat la studiourile Sony Music cu cinci luni inaintea sinuciderii lui Kurt Cobain, la varsta de 27 de ani, pe 5 aprilie 1994. Albumul care a surprins interpretarea trupei din acea seara a fost lansat la patru luni dupa moartea artistului.
Anul trecut, cardiganul verde pe care Kurt Cobain l-a purtat in timpul concertului „MTV Unplugged” a fost vandut pentru 334.000 de dolari.
sursa: Orange