În perioada 10 – 16 iunie 2020 au fost testaţi 894 de angajaţi din serviciile sociale de tip rezidenţial aflate în subordinea D.G.A.S.P.C. Argeş.
În urma testării au fost confirmate pozitiv cu virusul SARS-COV-2 două salariate, din cadrul Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Piteşti (infirmieră), respectiv din cadrul Complexului de Tip Familial „Dumbrava Minunată” Piteşti (educator).
Urmare a confirmării celor două cazuri de infectare cu COVID-19, au fost luate toate măsurile care se impun în această situaţie şi au fost respectaţi toţi paşii indicaţi:
– reprezentanţii DSP au luat legătura cu cele două persoane confirmate pozitiv, în urma testării şi îndrumate să parcurgă toate etapele necesare;
– în cele două locaţii unde respectivele persoane îşi desfăşoară activitatea, s-au luat măsuri de igienizare şi dezinfectare.
De asemenea, în urma triajului epidemiologic efectuat zilnic, atât pentru salariaţi, cât şi pentru beneficiari, consemnat în registrul deschis şi funcţional, nu au fost înregistrate modificări în starea de sănătate a acestora. Beneficiarii care au interacţionat cu angajaţii confirmaţi pozitiv, au fost grupaţi în camere diferite, chiar dacă cele două salariate, ca toţi ceilalţi salariaţi, au purtat echipament de protecţie.
Având în vedere „Metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19)”, elaborată de Institutul Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control Boli Transmisibile, actualizată la data de 19.06.2020, capitolul „Recomandări de prioritizare a testării pentru COVID – 19”, ţinând cont de faptul că în urma testării personalului din cadrul serviciilor sociale aflate în subordinea D.G.A.S.P.C. Argeş au fost confirmate pozitiv cu virusul SARS-COV-2 două salariate, din cadrul Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Piteşti, respectiv Complexului de Tip Familial „Dumbrava Minunată” Piteşti, în data 23.06.2020, am transmis listele cu angajaţii şi beneficiarii din cadrul acestor servicii sociale, conform recomandării D.S.P. Argeş, în vederea testării COVID – 19.
Împreună cu reprezentanţii D.S.P.Argeş, s-a realizat programarea acestora pentru testare, care va avea loc în perioada 24 – 29 iunie 2020. Pe lângă cei 155 de angajaţi din cadrul celor două centre, unde au apărut cazurile de COVID-19, vor fi testaţi şi cei 167 de beneficiari, din care 143 la CIA Piteşti şi 24 la CTF „Dumbrava minunată”.
Menţionăm faptul că aceste testări au debutat încă din data de 25.04.2020, ca urmare a solicitării D.G.A.S.P.C. Argeş, în momentul în care a avut loc schimbul de tură de 14 zile a personalului aflat în izolare preventivă la locul de muncă în centrele rezidenţiale pentru adulţi cu dizabilităţi, copii şi vârstnici. În acest moment suntem în a treia etapă de testare.
Iniţial, s-a decis testarea cu prioritate a personalului din centrele în care beneficiarii sunt persoane vârstnice. Ulterior, începând din data de 04.05.2020, a fost testat personalul din cadrul tuturor serviciilor sociale de tip rezidenţial aflate în subordinea D.G.A.S.P.C. Argeş. În total, la momentul respectiv, au fost testate 369 de persoane.
Până acum, de fiecare dată, rezultatele testelor au fost negative. Iar în toată perioada, de la începutul crizei epidemiologice, D.G.A.S.P.C. Argeş au luat toate măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Au fost eforturi comune, atât din partea personalului din toate centrele rezidenţiale aflate în subordinea D.G.A.S.P.C. Argeş, cât şi a beneficiarilor care au înţeles situaţia în care ne aflăm şi au respectat cu stricteţe, toate recomandările şi măsurile luate la nivelul instituţiei noastre.
Încă de la începutul situaţiei epidemiologice actuale, D.G.A.S.P.C. Argeş a asigurat materiale de protecţie (mănuşi, măşti, materiale de dezinfecţie), în toate centrele rezidenţiale din subordine.
Cu consideraţie,
Compartimentul de Comunicare, Registratură şi Relaţii cu publicul