Un castor uriaș s-a plimbat miercuri pe holurile Parlamentului, cu scopul declarat de a-i opri pe aleși să renunțe la un proiect de lege pentru exproprieri. A atras atenția, dar nu a avut succes. Dimpotrivă, lista cu lucrările de interes public major a fost extinsă și cu hidrocentrale sau cu obiective de interes local. Totul după o dezbatere spumoasă despre soarta liliecilor, a broaștelor, dar și a oamenilor.
Parlamentarii nu au ținut cont de reprezentantul castorilor, care susține că legea ce extinde obiectivele pentru care se pot face exproprieri pune în pericol această specie.
Deputații au respins observațiile pentru care președintele Iohannis a cerut reexaminarea și au stabilit că se pot face exproprieri și pentru obiective locale și amenajări hidroenergetice.
Unii au pledat pentru adoptarea legii, alții au susținut şi explicat că este nocivă pentru mediu.
Cu 178 de voturi pentru, 111 împotrivă și 4 abțineri, legea a fost adoptată.
USR a anunțat deja că o va ataca la Curtea Constituțională.
sursa: http://stiri.tvr.ro/