Râul Prut a depășit, joi dimineața, cu 178 de centimetri cota de pericol, la Oroftiana, în județul Botoșani. Pompierii intervin pentru evacuarea apei din mai multe gospodării și de pe străzi, dar și pentru degajarea unor mașini, care nu mai pot înainta din cauza apei. Viitura de pe Prut a ajuns la intrarea în țară.
Administrația Națională Apele Române a anunțat că joi dimineață viitura de pe rîul Prut, formată în Ucraina, a ajuns la intrarea în țară.
„Viitura de pe râul Prut, formată pe teritoriul ucrainean, a ajuns, prin propagare, pe teritoriul României. Vârful maxim al viiturii se află în acest moment la intrarea în țară”, au anunțat reprezentanții Apelor Române, potrivit Mediafax.
Specialiștii români de la Apele Române estimează că unda de viitură va ajunge, prin propagare, la Rădăuți-Prut în următoarele 24 de ore.
Echipele de intervenție asigură apărarea localităților Oroftiana, Baranca și Rădăuți-Prut prin suplimentarea cu 20.000 de saci și 500 de metri liniari de panouri mobile a intrărilor în locuințe, cu scopul protejării populației care trăiește în lunca inundabilă a râului Prut.
Specialiștii de la Apele Române au pregătit acumularea Stânca-Costești pentru a prelua unda de viitură de pe râul Prut.
Potrivit ISU Botoșani, meteorologii au emis, în noaptea de miercuri spre joi, patru Coduri portocalii și un Cod roșu.
Pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Botoşani pentru evacuarea apei din mai multe gospodării de pe străzile Octav Onicescu, Plopilor, pentru degajarea unor autoturisme care nu au mai putut înainta din cauza apei de pe carosabil pe strada Pacea și în zona Pod de Piatră, dar și pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie din Răchiți.
Intervențiile sunt, joi dimineața, în desfășurare.
Până la ora 12.00, sunt în vigoare două avertizări Cod roșu pentru râurile Baseu, Sitna, Jijia, Miletin și Putreda.
ISU Botoșani anunță că, la ora 08.00, râul Prut măsura la Oroftiana 828 cm, cu 178 peste cota de pericol. La aceeași oră, la Rădăuți Prut, râul măsoară 644 cm, cu 44 cm peste cota de pericol, în creștere cu 5 cm față de ora precedentă.
sursa: http://stiri.tvr.ro/