Critic National
20 iulie – Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Programul evenimentelor, Critic National

20 iulie – Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Programul evenimentelor

Sărbătorită la 20 iulie, zi în care este prăznuit Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene îl celebrează astfel pe ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului.

Sărbătorită la 20 iulie, zi în care este prăznuit Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene îl celebrează astfel pe ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului.

La Câmpia Turzii, militarii de la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” au organizat sâmbătă, 19 iulie, între orele 9.00-16.00, Ziua Porţilor Deschise. În programul evenimentului sunt incluse expoziţii statice cu tehnică militară, lansări de paraşutişti şi zboruri demonstrative cu aeronave MiG-21 LanceR, IAK-52, elicoptere IAR-330, SOCAT, IAR-316 B, avioane CF-18 Hornet din dotarea Forţelor Aeriene Române şi Forţelor Regale Aeriene Canadiene, precum şi aeronave ale Aeroclubului României.

La Bucureşti, duminică, 20 iulie, între orele 9.00-15.30, la Baza 90 Transport Aerian „Gheorghe Bănciulescu” din Otopeni, a avut loc Ziua Porţilor Deschise. Vizitatorii pot viziona expoziţii statice cu tehnică militară, un exerciţiu tactic al detaşamentului de căutare-salvare prin luptă şi pot asista la zboruri demonstrative cu aeronave MiG-21 LanceR, IAK-52, elicoptere IAR-330, C-27 J Spartan.

Tot duminică, de la ora 18.00, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, a avut loc o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori. În timpul ceremonialului, formaţii de aeronave de tip IAR-330, C-27J Spartan, C-130 Hercules, AN-30 şi MiG-21 LanceR vor survola Bulevardul Aviatorilor dinspre Palatul Victoria către Piaţa Charles de Gaulle.

La toate aceste evenimente accesul publicului este liber. Persoană de contact, căpitan-comandorul Gelu Miron, tel. 0764.402.769.

În data de 20 iulie, în intervalul orar 17.30 – 19.30 circulaţia rutieră în zona Bulevardului Aviatorilor va fi deviată.

Aviaţia militară română a luat naştere în anul 1910, primul avion militar, proiectat de Aurel Vlaicu şi realizat de Arsenalul Armatei zburând la 17 iunie 1910, notează volumul ”Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). Un an mai târziu, în 1911, au fost brevetaţi primii ofiţeri ca piloţi, iar în 1912, s-a creat prima şcoală de zbor, urmând ca prima lege de organizare a aeronauticii să apară în 1913, se arată pe site-ul www.roaf.ro.

În 1915, a luat fiinţă Corpul de Aviaţie, aviaţia devenind astfel armă de sine stătătoare, iar în 1917, a fost înfiinţată Direcţia Aeronauticii din Marele Cartier General român, ulterior Aeronautica română participând la marile bătălii purtate de armata română în sudul Moldovei (Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz). În anul 1923, s-a înfiinţat Inspectoratul General al Aeronauticii din Statul Major General, în 1932 a luat fiinţă Subsecretariatul de Stat al Aerului din Ministerul de Război, iar la 16 noiembrie 1936 – Ministerul Aerului şi Marinei. În perioada 1941-1945, aviaţia şi artileria antiaeriană române au participat la toate campaniile purtate de armata română în cel de-al Doilea Război Mondial. În 1950, aviaţia militară a primit denumirea de Forţele Aeriene Militare.

Între 1951 şi 1960, în dotarea Forţelor Aeriene Române au intrat avioanele cu reacţie, elicopterele, staţiile de radiolocaţie şi rachetele sol-aer, Forţele Aeriene cunoscând, astfel, o etapă importantă de dezvoltare şi de modernizare.

În anul 1977, Forţele Aeriene Militare sunt redenumite, primind numele de Aviaţia Militară, la 1 mai acelaşi an fiind înfiinţat Comandamentul Aviaţiei Militare.

În 1972, aviaţia civilă fusese trecută în subordinea MApN, în cadrul căruia fusese înfiinţat Comandamentul Aviaţiei Civile – TAROM, care şi-a încetat activitatea în 1976, în locul său fiind creat Departamentul Aviaţiei Civile, în cadrul aceluiaşi minister.

Un moment important în acest domeniu l-a constituit participarea, între 14 şi 22 mai 1981, a cosmonautului român Dumitru Prunariu, la misiunea Soiuz-40. Împreună cu Leonid Popov, acesta a realizat experimente ştiinţifice, majoritatea fiind de concepţie românească, cu aparatura realizată în România.

După anul 1989, Forţele Aeriene au cunoscut un amplu proces de reorganizare, astfel că, în 1993, s-a înfiinţat Statul Major al Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene, devenit în anul 2000 Statul Major al Forţelor Aeriene, ce are menirea de a coordona apărarea spaţiului aerian al României.

După ce România a semnat aderarea la ”Parteneriatul pentru Pace” (1994), un pas important către integrarea în structurile euro-atlantice, capacitatea de luptă a Forţelor Aeriene Române a fost îmbunătăţită prin programe de modernizare a tehnicii existente şi, începând cu anul 2005, Forţele Aeriene Române au participat la misiuni în diverse teatre de operaţii, cum ar fi Althea (Bosnia, 2005), KAIA (Afganistan, 2006 şi 2011-2012), Baltica 07 (Ţările Baltice, 2007), se arată pe site-ul www.roaf.ro.

 

sursa: TVR


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi