Adunarea generală a ONU a adoptat, la 13 decembrie 2019, rezoluţia prin care a decretat data de 20 iulie „Ziua Mondială a Şahului”.
Conform rezoluţiei 74/22, şahul permite „consolidarea educaţiei, a egalităţii de gen şi promovarea femeilor şi fetelor, precum şi cea a incluziunii, a toleranţei, înţelegerii şi respectului reciproc”, arată un.org. ONU „invită toate statele membre, organisme ale Naţiunilor Unite şi alte organizaţii internaţionale şi regionale, sectorul privat şi societatea civilă, inclusiv ONG-uri, persoane fizice… să sărbătorească Ziua Mondială a Şahului”, se arată în textul rezoluţiei.
Rezoluţia a fost propusă de mai multe ţări, între care Armenia, Rusia, Bangladesh, India, China, Camerun, Cuba şi Liban.
La 20 iulie 2020, sub auspiciile ONU, este programat în spaţiul virtual evenimentul „Chess for Recovering Better”, pe platforma Zoom. Aici îşi vor da întâlnire jucători de şah, oficiali ONU şi guvernamentali, reprezentanţi ai mediului academic şi ai societăţii civile care, în pauza dintre partidele de joc, vor discuta despre viitorul jocului de şah dar şi despre cum îi poate ajuta sportul minţii pe oameni să treacă mai uşor peste pandemia de COVID-19. În acest sens, ONU arată că în lunile de la începutul pandemiei, interesul pentru şah s-a dublat, potrivit un.org. Partidele disputate online au devenit nu doar o modalitate plăcută şi utilă de petrecere a timpului liber, dar şi de a cunoaşte oameni din întreaga lume.
Ziua Mondială a Şahului este marcată la 20 iulie încă din 1966, fiind instituită de Federaţia Internaţională a Jocului de Şah (FIDE), la propunerea UNESCO, potrivit https://www.fide.com. Data de 20 iulie reprezintă ziua în care FIDE a luat fiinţă, în anul 1924.
La primul congres al FIDE (1914 la Paris), printre delegaţii care au aprobat constituirea acestui for internaţional s-a aflat şi tânărul român Ion Gudju, pe atunci proaspăt locotenent, doctorand în chimie la Sorbona şi maestru de şah entuziast. Cu ocazia aniversării semicentenarului FIDE, în anul 1954, Ion Gudju a fost declarat „decan fondator” al FIDE, România numărându-se astfel printre ţările fondatoare ale Federaţiei Internaţionale a Jocului de Şah. În ţara noastră, Federaţia Română de Şah (FRS) a luat fiinţă în 1915, primul preşedinte fiind scriitorul Mihail Sadoveanu.
Şahistul român care a obţinut cel mai mare punctaj FIDE, respectiv 2.707 în octombrie 2005, este Liviu-Dieter Nisipeanu, născut în 1976. În prezent, cel mai bine cotat jucător român în clasamentul FIDE este Constantin Lupulescu, al cărui coeficient ELO este 2656, potrivit ratings.fide.com.
În România, Campionatul Naţional de Şah a debutat în anul 1926, la Sibiu. Primele trei ediţii au fost dominate de Alexandru Tyroler (1891-1973), pentru ca în 1930 titlul de campion naţional să îi revină lui Janos Balogh. Competiţia s-a ţinut cu regularitate, anual, de abia începând cu 1946. Campionatul Naţional de Şah destinat femeilor a debutat în 1936, la Bucureşti, cu victoria Rodicăi Manolescu.
În decembrie 2019, Federaţia Română de Şah a desemnat-o pe marea maestră Corina Peptan sportivul anului 2019, ea fiind urmată în clasament de marii maeştri Constantin Lupulescu (CS Comunal Ghiroda şi Giarmata Vii) şi Vlaicu-Marcel Crişan (Şah Club Potaissa Turda). Evenimentul şahist al anului 2019 din România a fost organizarea la Bucureşti, de către un sponsor al FR de Şah, a turneului Superbet Rapid&Blitz Chess de la Bucureşti, etapa a şasea a circuitului mondial Grand Chess Tour.
Şahul, considerat şi „sportul minţii”, poate fi definit ca fiind o competiţie între alb şi negru, care se bat utilizând strategii şi făcând apel la iniţiativă. E un ”război” pe 64 de pătrate cu 32 piese (16 negre şi 16 albe), unde cel mai puternic dintre cei doi adversari învinge. Scopul este imobilizarea regelui, cea mai importantă piesă a adversarului.
Johann Wolfgang von Goethe, cel mai important reprezentant al clasicismului german, definea acest sport ca fiind „piatra de încercare a inteligenţei”. AGERPRES (Documentare – Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)
sursa: AGERPRES