Critic National
, , Critic National, Critic National

Astronauţii agenţiei spaţiale americane NASA au anunţat că salata cultivată în totalitate în spaţiu este la fel de nutritivă şi sigură pentru consum ca şi cea de pe Pământ.

 

Astronauţii agenţiei spaţiale americane NASA au anunţat că salata cultivată în totalitate în spaţiu este la fel de nutritivă şi sigură pentru consum ca şi cea de pe Pământ, informează vineri Press Association, potrivit Agerpres.

Capacitatea de cultivare cu succes a plantelor în spaţiu are un rol crucial pentru misiunile de lungă durată, precum prima misiune cu echipaj uman a NASA pe Marte, programată pentru următorul deceniu.

Într-un raport publicat în jurnalul Frontiers In Plant Science , la începutul lunii martie, se arată că salata cultivată în spaţiu este similară din punct de vedere al compoziţiei cu mostrele crescute pe Pământ, unele dintre plante fiind chiar mai bogate în anumite elemente, printre care potasiu, sodiu şi zinc.

Experimentul Veg-01 (denumit si „Veggie”) a început în 2014.  NASA a trimis atunci pe orbită o mini-ferma prin care se urmărea să se obțină  creșterea salatei verzi și a altor legume în condițiile vitrege din spațiu.

Experimentul a implicat culturi cultivate în unităţi cu sol sigilate, sub lumină roşie produsă de becuri LED, timp de 33 până la 56 de zile.

, , Critic National, Critic National

Foto: frontiersin.org

Astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţional (ISS) au udat în mod intermitent culturile prin injectare prin intermediul unui tub.

Odată ajunse la maturitate, plantele au fost recoltate şi fie au fost consumate, fie au fost congelate şi trimise pe Pământ pentru analize.

Deşi salata prezenta niveluri ridicate de bacterii, nu conţinea microorganisme periculoase, precum E.coli sau Salmonella.

Salata verde nu e singura plantă „spațială” obținută în ultimii ani.

, , Critic National, Critic National

În urmă cu patru ani, NASA a făcut publice imagini cu prima floare crescută în spaţiul cosmic. Astronautul american Scot Kelly posta, în ianuarie 2016, pe pagina sa de Twitter imagini cu prima floare crescută în spaţiul cosmic. Este vorba de un exemplar din genul Zinnia, care tocmai înflorise.

După ce au studiat comportamentul salatei roşii, zinnia a fost aleasă în mod special de astronauţii vegetarieni ai NASA, pentru a-i ajuta să înţeleagă mai bine comportamentul florilor în spaţiul extraterestru.

„Zinnia este foarte diferită de salata roşie. Este mult mai sensibilă la influenţa factorilor de mediu. Planta are o durată de viaţă cuprinsă între 60 şi 80 de zile. Cu toate acestea, zinnia este dificil de crescut, dar, ne poate ajuta să înţelegem cum putem adapta tomatele la mediul din exteriorul planetei noastre”, susţineau cercetătorii NASA, potrivit descopera.ro.

via: Realitatea.NET


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi