Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Arafat: Am văzut campanii ale unor vedete care îi contrazic pe cei care recomandă măsurile de protecție. Sunt considerate libertăți individuale, dar aici e vorba despre impactul asupra celorlalți

Publicat: 08 iulie 2020

Cifre alarmante! În ultimele 24 de ore, pe teritoriul României au fost confirmate 555 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus  iar la terapie intensivă sunt internaţi 237 de pacienţi.  Raed Arafat a declarat, la TVR, că o parte dintre oameni au fost influențați de campaniile realizate de personaje cunoscute care îi contrazic pe cei care recomandă măsurile de protecție, vorbind despre libertățile individuale.

Medicul atrage însă atenția că aceste campanii, care au influențat o parte dintre tineri, nu țin cont de drepturile celorlalți, care pot fi afectați de comportamentul individual.

Din momentul în care am început să luăm măsuri de relaxare, de atunci noi am spus că ele pot fi compensate cu măsurile de protecție individuală – mască, igienă în continuare, neparticipare la activități în zone aglomerate, respectarea regulilor la locul de muncă, în transportul în comun. Din păcate, în ultima perioadă am văzut o intensificare a campaniilor  realizate de personaje cunoscute, chiar de vedete care vin și îi contrazic pe cei care recomandă aceste lucruri , care încearcă să spună că portul măștii poate să  fie refuzat, în ideea că este libertatea fiecărei persoane să refuze (…) Altul acuză că noi punem oamenii să poarte mască pentru că sunt interese financiare în spate. Și una dintre cele mai importante modalități de a convinge tinerii să nu poarte mască a fost asimilarea ei cu sclavia. Toate aceste lucruri au făcut să influențeze o parte dintre oameni, o parte din grupurile țintă. Aceste campanii sunt organizate bine, nu sunt făcute de o persoană sau alta se vede că sunt organizate, a declarat la TVR, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Aceste opinii sunt văzute, potrivit lui Raed Arafat, numai din punctul de vedere al individului, sunt considerate drepturi ale individului, dar aici este vorba despre impactul pe care îl are un individ asupra celorlalți, asupra comunității.

Eu nu pot, ca individ, dacă decid să nu respect regulile, să mă duc și să pun în pericol pe alții, care nu știu că eu sunt infectat, că eu sunt simptomatic și ei pot să devină victimele mele în final și unii dintre ei, după procentele pe care le vedem,  pot ajunge la Terapie Intensivă și poate unii chiar să-și piardă viața, a subliniat Raed Arafat.

Soluția este, în opinia secretarului de stat, reglementarea legală care să permită autorităților să ia măsuri. 

sursa: TVR

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.