Critic National
ATUNCI ŞI ACUM: Palatul Primăriei Municipiului Bucureşti, Critic National

ATUNCI ŞI ACUM: Palatul Primăriei Municipiului Bucureşti

Palatul Primăriei Municipiului Bucureşti, situat pe Bulevardul Regina Elisabeta, vizavi de Parcul Cişmigiu, este una dintre clădirile monument din Capitală, fiind inclusă pe Lista monumentelor istorice 2004.

 

Monumentala clădire a fost ridicată între anii 1906 şi 1910, după un proiect al renumitului arhitect Petre Antonescu, fiind destinată atunci Ministerului Lucrărilor Publice, se arată în lucrarea ”Bucureşti. Ghid turistic”, autori Dan Berindei, Sebastian Bonifaciu (Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1978). 

 

ATUNCI ŞI ACUM: Palatul Primăriei Municipiului Bucureşti, Critic National
Poza 1 – Sediul Ministerului Construcţiilor (actualul sediu al Primăriei Capitalei), 1956/RADOR/AGERPRES FOTO/ARHIVA
Poza 2 – Primăria Municipiului Bucureşti, 2020/CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

 

Arhitectul Petre Antonescu (1873-1965) a fost discipolul lui I. Mincu, care îşi realizase deja primele opere într-o viziune nouă, specific românească şi care a fost fondatorul curentului neoromânesc. Palatul Primăriei Municipiului Bucureşti este, de asemenea, o lucrare în stil neoromânesc, se menţionează în lucrarea ”Dicţionar universal al arhitecţilor”, autor Paul Constantin (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986)

 

Construcţia, în formă de careu, are faţada dominată de corpul central unde se află intrarea principală, un hol mare şi scara de onoare. Plastica arhitecturală a clădirii este caracterizată prin utilizarea unor elemente şi forme specifice vechii arhitecturi româneşti cărora Petre Antonescu le-a dat o interpretare proprie. (”Bucureşti. Ghid turistic”, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1978). 

 

ATUNCI ŞI ACUM: Palatul Primăriei Municipiului Bucureşti, Critic National
Poza 1 – Sediul Primăriei Capitalei, 1971/RADU CRISTESCU/AGERPRES FOTO/ARHIVA
Poza 2 – Primăria Municipiului Bucureşti, 2020/CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO 


 

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, clădirea a avut de suferit din cauza bombardamentelor. După terminarea războiului, edificiul a fost renovat tot de arhitectul Petre Antonescu, în 1948, când clădirii i-a mai fost adăugat un etaj.

 

Clădirea a mai fost, o perioadă, şi sediu al Ministerului Construcţiilor, apoi sediu al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, sub numele de Palatul Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti.

 

ATUNCI ŞI ACUM: Palatul Primăriei Municipiului Bucureşti, Critic National
Poza 1- Sediul Primăriei Capitalei, 1994/ROBERT GHEMENT/AGERPRES FOTO/ARHIVA
Poza 2 – Primăria Municipiului Bucureşti, 2020/CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


După 1990 clădirea a găzduit sediul Primăriei Municipiului Bucureşti.

 

În 2010 au început lucrări de consolidare a monumentalei clădiri, iar sediul Primăriei Municipiului Bucureşti a fost mutat într-un imobil situat pe Splaiul Independenţei. Lucrările au durat şase ani – patru ani pentru consolidare şi doi pentru modernizare -, până în anul 2016, an în care sediul Primăriei Municipiului Bucureşti a revenit în clădirea din Bulevardul Regina Elisabeta. AGERPRES/(Documentare – Ruxandra Bratu; Redactori Arhiva foto – Elena Bălan, Vlad Ruşeanu; editor: Marina Bădulescu, editor online: Anda Badea)

sursa: AGERPRES


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi