Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Campanie CFR: „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”

Publicat: 19 iulie 2020

„Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți” este titlul ultimei campanii de conștientizare a pericolului la care se expun tinerii și cei care se urcă pe trenuri pentru o fotografie. La 27.000 de volți pericolul este uriaș. Chiar și cei care scapă au nevoie de luni de zile de spitalizare, iar apoi de ani întregi în care să meargă periodic la controale.

Prin campania intitulată „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”, Poliția Română și CFR încearcă să-i convingă pe tineri că un selfie făcut pe o garnitură de tren s-ar putea să fie mortal. Arcul electric nu poate fi evitat, iar electrocutarea la 27.000 de volți este o condamnare la moarte.

În ultimii doi ani și jumătate peste 50 de oameni au fost electrocutați prin arc electric, iar 24 dintre aceștia erau minori. Numai în primele 7 luni ale acestui an sunt 10 astfel de cazuri.

Cei care scapă cu viață rămân legați de spitale. Pentru ei urmează ani întregi de chinuri și operații, pentru că electrocutarea lasă sechele grave, nu numai pe piele ci afectează și organele interne.

Acoperișul unui vagon de tren nu este un loc de joacă, atrag atenția specialiștii, care susțin că în spital au ajuns și copii de 8 ani.

Campania „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți” se va desfășura la nivel național până la începutul anului viitor.

În toată această perioadă, un vagon de călători personalizat cu însemnele campaniei va fi atașat trenurilor care circulă prin țară, pentru a transmite preventiv mesajul campaniei.

 

 

sursa: TVR

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.