Critic National
Cinci noi cazuri de coronavirus la CFR Cluj, Critic National

Cinci noi cazuri de coronavirus la CFR Cluj

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a declarat, luni, pentru Agerpres, că au fost depistate alte cinci persoane infectate cu noul coronavirus la formaţia CFR Cluj, doi jucători şi trei membri ai staff-ului tehnic, totalul cazurilor la gruparea ardeleană ajungând acum la şase.

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a declarat, luni, pentru Agerpres, că au fost depistate alte cinci persoane infectate cu noul coronavirus la formaţia CFR Cluj, doi jucători şi trei membri ai staff-ului tehnic, totalul cazurilor la gruparea ardeleană ajungând acum la şase.

„Astăzi au venit rezultatele testelor efectuate de membrii echipei CFR Cluj. În acest moment avem alte cinci cazuri în cadrul echipei, este vorba despre doi jucători şi trei membri ai staff-ului tehnic. Ei au fost izolaţi, la fel ca şi restul lotului, iar următoarea testare este programată joi. În funcţie de rezultatele de atunci vom lua deciziile care se impun”, a spus Ştefan.

Acesta a explicat că în acest moment nu se ia în discuţie amânarea partidei CFR Cluj – FC Botoşani, programată duminică, 26 iulie, în etapa a 9-a a play-off-ului Ligii I. „Pentru moment nu luăm în discuţie amânarea partidei cu FC Botoşani. Aşteptăm retestarea de joi şi vedem atunci. Oricum, situaţia de azi nu modifică data meciului amânat, FCSB – CFR Cluj, acesta rămâne în continuare să se dispute în 28 sau 29 iulie”, a precizat Justin Ştefan.

La 18 iulie, Liga Profesionistă de Fotbal a amânat meciul FCSB – CFR Cluj, programat în etapa a 8-a a play-off-ului Ligii I, după ce un jucător al formaţiei ardelene a fost depistat pozitiv la COVID-19.

De la reluarea campionatului Ligii I la fotbal, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la angajaţii cluburilor FC Dinamo, FC Botoşani şi CFR Cluj, ceea ce a dus la suspendarea meciurilor celor trei formaţii şi deschiderea unor anchete epidemiologice de către Direcţiile de Sănătate Publică. De asemenea, în Liga a II-a au fost depistate cazuri pozitive la cluburile Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti şi FC Argeş.

În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate patru cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.

 

 

sursa: TVR


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi