Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public după deplasarea muncitorilor sezonieri români la cules de sparanghel în străinătate în perioada în care în România era instituită starea de urgenţă urmează să se reunească de la ora 14.00, potrivit unui anunţ al Senatului.
Întrunită în prima sa şedinţă pe 6 iulie, comisia de anchetă şi-a stabilit regulamentul. Atunci s-a decis şi trimiterea de scrisori către toate instituţiile implicate în situaţia care a dus la prezenţa a 2.000 de români, în perioada stării de urgenţă, pe Aeroportul din Cluj Napoca, pentru a pleca din ţară.
„În acea perioadă existau restricţii foarte puternice, existau dispozitive în care MAI, Ministerul Sănătăţii, MApN erau prezente. Românii trebuiau să stea acasă. Pentru a părăsi o localitate, trebuia să completeze tot felul de declaraţii. (….) Şi, într-o noapte, 2.000 de români au fost înghesuiţi pe Aeroportul de la Cluj”, explica atunci preşedintele comisiei, Radu Oprea, citat de Agerpres.
El preciza că vor fi chemaţi la audieri responsabili locali: prefectul de Cluj, prefecţii din judeţele care au fost puternic afectate în acea perioadă şi de unde proveneau majoritatea celor care se aflau la Cluj în acea zi, preşedinţii consiliilor judeţene, cei care au coordonat dispozitivele şi, la final, miniştri – ministrul Afacerilor Externe, ministrul Muncii, ministrul Administraţiei şi Internelor, ministrul Transporturilor, ministrul Sănătăţii.
Potrivit lui Oprea, membrii comisiei sunt interesaţi să discute şi cu lucrătorii sezonieri implicați.
Parlamentul a aprobat constituirea acestei comisii la solicitarea liderilor PSD, Pro România şi ALDE, Marcel Ciolacu, Victor Ponta şi Călin Popescu-Tăriceanu.
sursa: TVR