Comunicat de presă – Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Timiş

În contextul epidemiologic al acestei perioade, Inspectorii Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Timiş efectuează ample acţiuni de control privind verificarea modului în care sunt implementate şi respectate măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, la nivelul teraselor aparţinând unităţilor de alimentaţie publică, hypermarket-uri, pieţe agro-alimentare, baze de agrement şi unităţi industriale. Aceste controale vor continua şi pe mai departe, la nivelul tuturor operatorilor economici, indiferent de forma de organizare.

Urmare a verificărilor efectuate până în prezent, s-au constatat o serie de abateri de la normele sanitare în vigoare şi nerespectarea măsurilor impuse (distanţare, informare, avertizare) pentru prevenirea şi combaterea răspândirii bolilor transmisibile. Aceste nereguli s-au soldat cu aplicarea, în al doilea trimestru al anului, de 58 de sancţiuni contravenţionale, din care 17 avertismente şi 41 amenzi în valoare totală de 251.100 lei.

În paralel cu activitatea de control, Departamentul de Supraveghere în Sănătate Publică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Timiş, prin echipe formate din medici în specialitatea Epidemiologie şi cu sprijinul medicilor specialişti în specialitatea Boli Infecţioase, s-a implicat activ şi a iniţiat acţiuni de consiliere la nivelul unor unităţi industriale cu impact socio-economic major, stabilind măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Totodată, precizăm faptul că Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Timiş a luat toate măsurile care s-au impus in cazul fiecărei persoane depistate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-Cov-2, monitorizând în permanenţă evoluţia situaţiei epidemiologice, până la dispariţia oricărui risc infecţios.


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.