Critic National
critic national stiri 24/7

Comunicat de presă – Fundaţia M&V Schmidt

Tradiţia continuă online la Săptămâna Haferland

Susţinem responsabil comunitatea, cultura şi turismul

Săptămâna Haferland, cel mai mare eveniment dedicat promovării culturii săseşti din Transilvania şi de susţinere a turismului şi economiei locale, continuă în acest an, online, în perioada 31 iulie – 2 august 2020.

Panta ascendentă a îmbolnăvirilor cu Covid-19 a impus restricţii la nivel naţional şi a necesitat transmiterea unui mesaj de responsabilitate socială pentru comunitatea din zona Ţara Ovăzului, pentru turiştii veniţi din ţară şi de peste hotare şi faţă de companiilor implicate în susţinerea festivalului. Astfel, în 2020 festivalul se va desfăşura online, o ocazie bună de a face şi mai cunoscute localităţile Archita, Cloaşterf, Homorod, Rupea, Saschiz, Criţ, Buneşti, Roadeş, Meşendorf şi Viscri în mediul virtual, cu o vizibilitate extraordinară în ultima perioadă. Este o formulă inedită, menită să promoveze turismul din zonă şi să perpetueze întregul an informaţii interesante, despre acest colţ de ţară, care se dovedeşte a fi locul ideal pentru a descoperi tradiţiile saşilor, a bucătăriei cu arome de altădată tipic zonei şi a turismului sănătos şi sigur, într-un peisaj de vis.

Tematica festivalului online Săptămâna Haferland în 2020 este Tradiţia continuă. Aceasta îşi propune să demonstreze că autenticul şi valoarea tradiţiilor săseşti coexistă armonios cu initiţiativele de revitalizare a zonei, ştiut fiind că în ultimii ani s-a creat un întreg ecosistem de mici antreprenori şi localnici, care au dezvoltat oferta de cazare şi activităţi din regiune, satisfăcând astfel cele mai exigente şi diversificate gusturi în ceea ce priveşte variantele de cazare şi petrecerea timpului pentru familii venite în vacanţă; pentru grupuri de prieteni dornici de sejururi care să le rămână în memoria afectivă şi despre care să povestească, cu drag, pe Instagram sau Facebook sau pentru turişti veniţi din ţară şi din străinătate, curioşi să descopere o zonă unică, cu tradiţii păstrate intact vreme de secole.

Festivalul se bucură şi în acest an de sprijinul unor parteneri, care au înţeles că sănătatea şi siguranţa primează şi că tendinţa acestei perioade este de digitalizare a evenimentelor culturale şi nu numai. Mesajul lor este unul optimist pentru comunitatea locală, cu care revederea va fi emoţionantă, la ediţia următoare a festivalului.

Mi-am dorit foarte mult să continuăm tradiţia evenimentelor şi în acest an, dar responsabilitatea faţă de comunitate şi de vizitatori în condiţiile actuale, ne-au determinat să mutăm festivalul din acest an în mediul online. Satele săseşti au început să reînvie în ultimii ani, suntem mândri că am contribuit la schimbare, iar acum simţim că e de datoria noastră ca tradiţia să continue şi vom depune toate eforturile pentru ca acest lucru să se întâmple în condiţii de maximă siguranţă, a declarat Michael Schmidt, preşedintele Fundaţiei M&V Schmidt şi unul dintre iniţiatorii festivalului.

Până în prezent, numărul turiştilor prezenţi la festival însumează peste 25.000 de participanţi pe parcursul celor 7 ediţii organizate până acum; în 2020, cei care doresc să descopere acest colţ minunat de ţară şi să afle poveşti cu adevărat speciale o vor putea face pe site-ul festivalului (www.haferland.ro), pe paginile de Facebook şi Instagram, pe pagina de web a Fundaţiei M&V Schmidt (www.fundatia-michael-schmidt.org) şi pe alte canale media, ce vor fi comunicate ulterior.

Organizatorii evenimentului, Fundaţia M&V Schmidt şi Fundaţia Tabaluga, împreună cu Fundaţia Mihai Eminescu Trust, Fundaţia Adept, Vecinătatea Femeilor din Saschiz, Asociaţia Saşilor Transilvăneni din Germania şi Asociaţia Nowero Rupea şi-au propus să promoveze nu doar satele săseşti, ci şi comunitatea şi pe cei care duc mai departe tradiţiile din zonă.

Mai mult, ediţia din acest an se va desfăşura sub Înaltul Patronaj al Excelenţei Sale Dr. Markus Soder, Prim Ministru al Landului Bavaria.

Regiunea săsească din Transilvania, cuprinsă între Braşov şi Sighişoara, a fost denumită Ţara Ovăzului sau Haferland cu sute de ani în urmă, datorită localnicilor care obişnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.

Despre Fundaţia M&V Schmidt
Fundaţia M&V Schmidt are ca scop principal conservarea patrimoniului cultural săsesc, precum şi dezvoltarea de proiecte educaţionale pentru promovarea limbii germane în România. Printre proiectele implementate de fundaţie se numără: restaurarea orgii bisericii din Criţ, finanţarea filmului Orgile din Transilvania, o întoarcere în timp, reconstruirea casei parohiale din Criţ după planurile iniţiale, redată circuitului turistic sub denumirea de Casa Kraus, editarea volumelor Povestea saşilor din Transilvania spusă chiar de ei şi Criţ, istoria, poveştile şi viaţa unui sat de saşi în limba română şi germană, parteneriate culturale cu manifestări de renume precum SoNoRo Conac şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Începând din 2017, fundaţia acordă o atenţie specială copiilor din comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea prin înfiinţarea unui program de sprijin educaţional care este menit să prevină abandonul şcolar şi să susţină performanţa pe termen lung.


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi