Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, împreună cu autorităţile locale au verificat noaptea trecută 3.909 operatori economici şi 23.221 persoane.
La activităţi au participat peste 5000 de poliţişti, aproximativ 2000 de jandarmi, 390 poliţişti de frontieră, 200 cadre ISU, 1456 poliţişti locali, 96 reprezentanţi din cadrul ANSVSA, 46 inspectori ANPC, 96 reprezentanţi ai structurilor Ministerului Sănătăţii, 59 angajaţi ai Ministerului Muncii, 15 oficiali din cadrul Ministerului Transportului, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.
Au fost aplicate 1.781 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 821.735 lei, dintre care:
– 41 sancţiuni contravenţionale operatorilor economici pentru organizarea de activităţi în spaţiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicţii şi restricţii, în valoare de 53.000 lei.
– 8 sancţiuni contravenţionale (avertisment) persoanelor fizice pentru participarea la activităţi în spaţiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicţii şi restricţii;
– 789 sancţiuni contravenţionale în valoare de 91.400 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală;
– 49 sancţiuni contravenţionale în valoare de 55.500 lei, pentru nerespectarea modului de amenajare a teraselor privind distanţarea fizică şi locul prevăzut la mese ;
De asemenea, în cadrul acţiunilor desfăşurate au fost aplicate 470 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 180.440 lei, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, conform Legii nr. 61/1991.
Exemple de nereguli constatate:
În judeţul Braşov a fost organizat un festival unde au fost constatate mai multe nereguli privind nerespectarea măsurilor impuse în context COVID-19, fiind aplicate 8 sancţiuni contravenţionale în valoare de 45.000 de lei. Totodată, s-a dispus măsura de suspendare temporară a activităţii agentului economic pentru nerespectarea regulilor de igienă şi de depozitare a produselor alimentare.
Administratorilor unui club din capitală le-au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 24 750 lei, fiind dispusă şi măsura complementară de suspendare a activităţii conform legii 349/2002, de către Poliţia Sectorului 3 Bucureşti, pentru nerespectarea cu repetabilitate a prevederilor privind interzicerea fumatului în localurile publice. Au fost confiscate băuturi alcoolice în valoare de 11 600 lei.
În judeţul Constanţa, localitatea Vama Veche, poliţiştii au organizat o acţiune pentru combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Au fost constatate 11 infracţiuni privind deţinerea de droguri de risc şi de mare risc şi confiscate comprimate de Ecstasy, ţigarete şi plicuri de cannabis, ketamina şi MDMA.
La linia telefonică TELVERDE (0800800165), operaţionalizată începând cu data de 04.07.2020, ora 00.00, dedicată special sesizării neregulilor în context COVID – 19, au fost primite 23 de apeluri telefonice.
Sesizările au fost direcţionate pentru verificări la nivelul municipiului Bucureşti şi a 13 judeţe, fiind semnalate în special nereguli privind purtarea măştii de protecţie.
9 dintre faptele sesizate la linia TELVERDE s-au confirmat în urma verificărilor.
Acţiunile pentru protejarea sănătăţii cetăţenilor vor continua şi în perioada următoare.
Mulţumim operatorilor economici din industria HORECA şi angajaţilor acestora care au respectat normele de protecţie împotriva răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus, dar şi tuturor cetăţenilor responsabili care au înţeles importanţa măsurilor de protecţie sanitară.
DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE