Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Comunicat de presă – Primăria Comăneşti

Publicat: 17 iulie 2020
Laboratorul de testare Covid19 de la Spitalul din Comăneşti este funcţional

Ministerul Sănătăţii a avizat laboratorul de testare Covid19, de la Spitalul „Ioan Lascăr”, din Comăneşti. Aparatul de tip Real Time – PCR este unul dintre cele mai performante din ţară şi poate efectua circa 500 de teste în 24 de ore, iar acurateţea testelor este extrem de ridicată.

Laboratorul a fost achiziţionat de o firmă privată, iar valoarea finanţării a fost de 114.000 euro. Pentru funcţionarea laboratorului au fost necesare şi alte investiţii în imobil şi alte dotări care s-au realizat atât cu fonduri proprii cât şi cu sprijinul unor agenţi economici locali.

„Avizarea laboratului de testare este o veste foarte bună pentru comăneşteni şi pentru întreaga populaţie de pe Valea Trotuşului. De la începutul epidemiei, am fost în permanenţă preocupaţi de sănătatea publică, iar acest laborator întregeşte toate eforturile noastre pentru ca epidemia să fie ţinută sub control. Vreau pe această cale să mulţumesc celor care au finanţat acest laborator, celor au făcut posibilă ridicarea clădirii în care funcţionează toată aparatura, personalului medical de la Spitalul din Comăneşti, tuturor celor care, de câteva luni, se află în linia întâi în lupta împotriva epidemiei de coronavirus”, a declarat Viorel Miron, primarul oraşului Comăneşti.

Unul din câştigurile funcţionării laboratorului de testare este acela că, în afară de testele COVID-19, la Comăneşti se vor putea face şi analize mult mai complexe, analize pentru care pacienţii erau nevoiţi până acum să se deplaseze în marile centre universitare. Laboratorul RT-PCR efectuează analize pentru depistarea hepatitei de tip B şi C, infecţii ale aparatului urogenital, ale tractului digestiv şi ale tractului respirator, dar şi printre cele mai importante, markere tumorale.

Biroul de presă al Primăriei Comăneşti

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.