Ultima lună de vară aduce spectatorilor suceveni spectacole în aer liber, organizate de Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava, în spaţii inedite care se transformă în mici oaze de speranţă şi bucurie.
Spectacolul concert „PiSiCi”, de Bobi Dumitraş şi Bobo Burlăcianu, deschide programul lunii, chiar din prima zi. După concertul Pisicilor pe acoperişul teatrului din Suceava, care a însemnat emoţie şi bucurie atât pentru actori cât şi pentru spectatori, ne-am gândit la un loc aparte, pentru cea de-a doua întâlnire cu „PiSiCi” în aer liber.
Impunătoarea Cetate de Scaun a Sucevei devine astfel scenă pentru spectacolul concert „PiSiCi”, unde vă aşteptăm cu drag, sâmbătă, 1 august, la ora 19:00.
Pe data de 7 august vă invităm să fiţi alături de noi în cadrul evenimentului „Tragicomedia lui Don Cristobal şi a Rositei”, de Federico Garcia Lorca, care va avea loc în Parcul de Agrement Tătăraşi, la ora 19:00.
Pentru că sucevenilor le sunt tare dragi PiSiCi-le, am programat şi al doilea spectacol, pe data de 16 august 2020, iar în ceea ce priveşte locul vă dăm întâlnire în centru, pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, la ora 19:00.
Programul lunii august include şi turnee – Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava fiind invitat la două festivaluri de gen din ţară. Spectacolul „PiSiCi”, de Bobi Dumitraş şi Bobo Burlăcianu, va participa la primele două festivaluri de teatru din ţară organizate cu respectarea măsurilor impuse de pandemie.
Pe data de 19 august 2020 spectacolul concert „PiSiCi” este parte a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” Fălticeni, iar în perioada 21 – 23 august 2020 teatrul sucevean pleacă în turneu la BEst Summer Art Fest – Stagiunea Estivală #BESAFE Constanţa.
Sperăm să fiţi alături de noi la aceste evenimente mult aşteptate, organizate de Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava cu respectarea măsurilor impuse de pandemie.
Vă aşteptăm, cu drag, la teatru!