Concordia Chiajna a efectuat un nou set de teste pentru coronavirus, după ce Andrei Marc (27 de ani) și Ionuț Biceanu (26 de ani) au fost depistați pozitiv, dar dintre aceștia doar unul singur s-a dovedit a fi de fapt infectat. Dintre cei doi fotbaliști, doar mijlocașul Ionuț Biceanu a ieșit pozitiv și la cel de-al doilea test pentru coronavirus efectuat. Fundașul Andrei Marc, fost jucător la FCSB și Dinamo, a fost testat negativ de această dată. Un singur jucător de la Concordia Chiajna, testat pozitiv cu coronavirus Cristian Tănase, președintele clubului Concordia Chiajna, a oferit câteva detalii despre testarea jucătorilor și este încrezător că echipa va reveni la antrenamente peste șase zile. „Recunosc că am avut emoţii până am primit rezultatele. Unii au fost testați de Bucureşti, alţii de Ilfov, în funcţie de unde locuiesc (n.r. testele au fost făcute de firme private). Ultimul a fost testat testat la 12 noaptea. Marc a ieşit şi el negativ, dar la Biceanu a rămas pozitiv. Doctorul mi-a spus că a contractat o formă uşoară, fără complicaţii. Marţi vom efectua o nouă testare, miercuri o sa aşteptam rezultatul, iar joi sper să începem pregătirea”, a spus Cristian Tănase, pentru Digi Sport. Concordia Chiajna a încheiat sezonul, după ce a încheiat în a doua jumătatate a clasamentului, pe locul 15, la egalitate de puncte cu CSM Reșița, echipa de pe locul 16. Meciul UTA Petrolul, amânat din cauza coronavirusului Al doilea meci din prima etapă a play-off-ului Ligii 2, programat sâmbătă, 4 iulie, de la ora 17:00, UTA Arad Petrolul Ploiești, a fost amânat de către Federația Română de Fotbal, după ce șase persoane din cadrul clubului prahovean au fost depistate pozitiv cu coronavirus. Primul meci, Turris Turnu Măgurele FC Argeș, s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. „Departamentul de competiții al Federației Române de Fotbal a (…)