Transferul lui Ștefan Radu în Serie A este și acum învăluit în mister! Fostul internațional român a ajuns la Lazio în 2008, după ce gruparea din Italia a eliminat-o pe Dinamo, în dubla decisivă pentru accesul în grupele Ligii Campionilor. După 12 ani, Cristi Borcea a dezvăluit cum a ajuns Ștefan Radu la Lazio și rolul pe care l-a avut Giovanni Becali în transferul apărătorului. Borcea, despre rolul lui Giovanni Becali: „Am vorbit la AS Roma să-i dea un fax că vor să nea dea 5 milioane de euro pe Ștefan Radu” „Hai să vă spun cum a fost vândut Ștefan Radu. El a fost împrumut un an de zile cu un milion de euro și ăia de la Lazio nu mai voiau să-l ia. Atunci, Giovanni, care controla tot și era un geniu, a vorbit la AS Roma să-i dea un fax că vor să ne dea cinci milioane de euro pe Ștefan Radu”, a spus Borcea, conform GSP. „Era ca și cum un jucător de la Dinamo ajunge la Steaua! Îi omorau suporterii p-ăia de la Lazio! Și-așa am luat noi 4 milioane de euro pe Ștefan Radu! Dar el făcea banii ăștia, iar cea mai bună dovadă e că el e acolo de 11 ani. A fost căpitan și-a jucat meci de meci. Mai arătați-mi un alt român în Italia care face așa ceva”, a completat Borcea. Ștefan Radu a fost inclus de italienii de la Corriere dello Sport într-un prim 11 special din care fac parte cei mai fideli jucători de la Lazio. Echipa celor mai fideli jucători ai lui Lazio: Marchetti Zauri, Siviglia, Radu Candreva, Milinkovic-Savic, Ledesma, Parolo, Lulic Mauri, Rocchi Rezerve: Strakosha, Biava, Gonzalez, Hernanes, Dabo, Immobile, Klose, Felipe Anderson, Pandev Giovanni Becali: „Ștefan Radu își va încheia cariera la Lazio!” Ajuns la 33 de ani, Ștefan Radu este foarte iubit de fanii lui Lazio, așa că va continua în Serie A până la finalul carierei. „Ștefan Radu își va încheia cariera la Lazio. A avut acum un an o problemă, voia să se plimbe puțin, dar a (…)