„O plimbare în pădure: redescoperind America pe cărările Munţilor Apalaşi” („A Walk in the Woods: Rediscovering America on the Appalachian Trail”) este titlul unei cărţi de călătorie scrisă de autorul americano-britanic Bill Bryson (n. 1951).
Lucrarea a fost publicată în 1997.
Cartea este apreciată pentru modul ingenios în care combină umorul cu informaţii legate de ecosistemul Munţilor Apalaşi, de istoria comunităţilor care au trăit sau încă mai trăiesc în această zonă, precum şi de pericolele care îi pândesc pe cei care se aventurează pe aşa-numitul „Appalachian Trail”, un traseu montan de peste 3.400 de kilometri, întins de-a lungul Coastei de Est a SUA.
Autorul, împreună cu vechiul său amic Stephen Katz, ambii apropiindu-se vertiginos de vârsta a treia, hotărăsc să pornească în aventura vieţii lor, prin sălbăticia Munţilor Apalaşi. Nici unul dintre ei nu are forma fizică necesară îndeplinirii obiectivului, cu atât mai puţin Katz, care este şi supraponderal şi fost alcoolic.
După cum era de aşteptat, cei doi „trişează” în repetate rânduri, preferând să facă autostopul, se răzgândesc şi chiar renunţă la proiect pentru ca, peste câteva luni, să reia „plimbarea” pentru a bifa măcar câteva segmente ale traseului.
Sunt descrise atât restaurantele, magazinele sau hotelurile întâlnite, cât şi aspecte ce ţin de sălbăticie. Acestea din urmă includ sfaturi legate de plantele otrăvitoare şi insectele ce pot transmite maladii, dar şi despre modurile prin care ar putea fi evitate întâlnirile cu animale periculoase precum urşi, pume şi şerpi veninoşi.
Având în vedere vârsta protagoniştilor şi gradul lor de pregătire, se poate spune că, per total, s-au descurcat onorabil, mai ales că din totalul temerarilor care se avântă pe „Appalachian Trail”, mai puţin de un sfert reuşesc să-şi realizeze scopul propus.
Cartea a fost ecranizată în 2015, în regia americanului Ken Kwapis. În rolurile principale au jucat Robert Redford şi Nick Nolte. Filmările au fost făcute, cu precădere, în Parcul naţional Amicalola Falls din Dawsonville, statul Georgia. Pelicula a rulat, în premieră, la Festivalul de Film Sundance, în ianuarie 2015, potrivit walkinthewoodsmovie.com. AGERPRES (Documentare – Horia Plugaru, editor: Liviu-Ioan Tatu)
Sursa foto: Bill Bryson/Facebook.com
sursa: AGERPRES