Antrenorul echipei de fotbal Chindia Târgovişte, Emil Săndoi, a declarat, joi, că îi pare rău pentru situaţia formaţiei Dinamo, dar îi pare rău şi pentru echipa sa, după ce meciul direct a fost amânat din cauza unor cazuri de coronavirus în rândul fotbaliştilor din Şoseaua Ştefan cel Mare.
„Îmi pare rău de situaţia lor, dar îmi pare rău şi pentru noi. Nu ne avantajează deloc aceasta situaţie, se va îngrămădi şi mai mult calendarul, vor fi şase etape care se vor juca la trei zile distanţă”, a declarat Săndoi, citat de pagina de Facebook a clubului.
”Eu mă bucur că noi nu avem probleme de genul acesta, e o situaţie foarte delicată, nici nu mai ştiu cum pot fi comprimate etapele pentru ei, noi jucam, chiar dacă nu ne convine, şase etape la trei zile. Sunt atâtea cazuri, cresc de la o zi la alta, este îngrijorător. Noi eram pregătiţi pentru partidă, studiasem adversarul, făcusem şedinţele premergătoare”, a mai spus tehnicianul.
Joi, testările efectuate de lotul echipei de fotbal Dinamo la o clinică privată din Bucureşti au indicat rezultate pozitive la noul coronavirus pentru 6 jucători. Lotul echipei Dinamo se găseşte în acest moment în izolare la cantonamentul din Săftica. Liga Profesionistă de Fotbal a amânat partida restantă Dinamo – Chindia Târgovişte, care trebuia să se dispute în această seară, în etapa a 3-a a play-out-ului Ligii I.
Clubul Dinamo se confruntă pentru a doua oară cu probleme legate de COVID-19 după ce la 11 iunie, cu doar o zi înainte de reluarea campionatului Ligii I, a fost depistat pozitiv un angajat al clubului. Partida Dinamo – Chindia Târgovişte, care era programată la 12 iunie în cadrul etapei a 3-a a play-out-ului Ligii I, a fost amânată la momentul respectiv pentru 16 iulie. După cazurile de joi, aceasta a fost amânată încă o dată de Liga Profesionistă de Fotbal la o dată care urmează a fi stabilită ulterior.
Formaţia alb-roşie mai are un meci amânat, cel cu FC Hermannstadt, din etapa a 4-a, reprogramat de LPF pentru 23 iulie.
De la reluarea campionatului Ligii I, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la angajaţii cluburilor FC Dinamo şi FC Botoşani, ceea ce a dus la suspendarea meciurilor celor două formaţii şi deschiderea unor anchete epidemiologice de către Direcţiile de Sănătate Publică. De asemenea, în Liga a II-a au fost depistate cazuri pozitive la cluburile Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti şi FC Argeş.
În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate patru cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
sursa: AGERPRES