Guvernul de la Atena schimba regulile pentru accesul turistilor straini din ce in ce mai des. Ultima atentionare venita din partea autoritatilor elene spune ca de miercuri dimineata (in loc de marti), ora 06:00, toti turistii care vor intra in Grecia prin vama Kulata-Promachonas, singurul punct de frontiera terestru deschis pentru moment, vor trebui sa prezinte un test negativ pentru COVID-19, prelevat cu cel mult 72 de ore inainte.
In schimb, pana marti, formularul electronic (Passenger Locator Form) ce trebuie completat cu cel putin 24 de ore inainte de a ajunge in Grecia nu va mai fi disponibil pentru cei ce vor sa calatoreasca cu masina, astfel ca accesul pe cale terestra va fi permis zilele acestea numai persoanelor ce au deja un astfel de formular completat.
Practic, cine incearca sa completeze acum formularul eletronic pentru intrarea pe teritoriul Greciei are de ales doar intre avion si feribot, fara posibilitatea de a selecta si masina. Astfel, romanii care aveau in plan sa ajunga zilele viitoare in Grecia cu autoturismul, dar nu au apucat sa completeze formularul, trebuie sa isi reprogrameze traseul si sa astepte pana miercuri, moment in care vor trebui sa prezinte si testul negativ pentru coronavirus.
Vineri, grecii au raportat 60 de cazuri de infectare cu COVID-19, 40 dintre acestea fiind depistate la turisti straini, la intrarea in tara.
sursa: Orange