Jucătoarea echipei de handbal CSM Bucureşti, Alexandrina Barbosa, a declarat, vineri, înaintea şedinţei de pregătire de pe Arena Naţională, că este ciudat să se antreneze pe un stadion de fotbal, însă a precizat că este de înţeles situaţia având în vedere restricţiile în contextul pandemiei de coronavirus.
„Am început pregătirea fizică, am aşteptat mult timp acest lucru, aşa că suntem bucuroase că ne aflăm aici. Este ciudat că ne antrenăm pe stadion, însă suntem obişnuite ca prima parte a pregătirii să fie una fizică şi apoi să urmeze cea specifică handbalului. Antrenamentele sunt diferite pentru că suntem fie aici, pe stadion, fie în sala de forţă, dar înţelegem situaţia şi încercăm să ne pregătim fizic pentru a fi gata să jucăm handbal”, a spus ea.
„Sigur că ne este teamă de acest virus pentru că nu ştim ce se poate întâmpla. Încercăm să ne protejăm şi sperăm că această situaţie se va încheia cât mai curând. Ştiu că nu pare că se va încheia repede, însă trebuie să gândim pozitiv şi să încercăm să ne facem treaba cât mai bine”, a adăugat handbalista spaniolă.
Transferată la CSM Bucureşti la sfârşitul lunii februarie, înainte de declanşarea pandemiei de coronavirus, Alexandrina Barbosa a afirmat că s-a acomodat uşor la noua echipă având în vedere că înţelege limba română. „Mă simt foarte bine la CSM Bucureşti, cunosc aproape toată lumea de aici. Este uşor şi pentru că înţeleg româna destul de bine, doar de vorbit este puţin mai dificil. Acum mă simt bine, am avut parte de o primire foarte bună din partea fetelor din lot. Cred că va fi un sezon foarte bun în Liga Campionilor acum că s-a schimbat şi formatul competiţiei. Va fi foarte greu pentru că suntem într-o grupă dificilă. Însă cred că putem să mergem mai departe şi să jucăm în Final4”, a precizat Barbosa, fostă jucătoare la Rulmentul Braşov şi Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Ediţia 2020-2021 a Ligii Naţionale la handbal feminin va începe la 27 august, CSM Bucureşti urmând să întâlnească în prima etapă, în deplasare, formaţia SCM Gloria Buzău.
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
sursa: AGERPRES