Incendiu puternic, cu mari degajari de fum lângă București. Ard două hale din Bragadiru, în apropiere de șoseaua de centură. Populația a fost avertizată prin mesaj Ro-Alert privind incendiul. Incendiul a fost localizat.
ACTUALIZARE Incendiul a fost localizat, se lucrează pentru lichidare lui, transmite ISU. Au mai fost trimise în sprijin 10 autospeciale de la 5 județe, câte 2 autospeciale de la următoarele ISUJ: PH, IL, CL, DB, GR.
Flăcările s-au extins pe aproape 5000 de metri pătrați și există riscul să se propage și la clădirile din jur. Nu sunt persoane rănite.
Primele informații ale pompierilor arată că în depozit se găsesc recipiente ușor inflamabile și explozibile.
Intervin în acest moment 15 autospeciale.
Firma care desfășoară activități în spațiul unde a izbucnit incendiul are ca obiect de activitate ambalarea și distribuirea produselor alimentare, în special orez.
Populația a fost avertizată prin mesaj Ro-Alert privind incendiul de la depozitul din Bragadiru.
„A fost transmis un mesaj de avertizare a populației prin sistemul RO-Alert privind incendiul produs în localitatea Bragadiru. Este o ardere puternică, cu degajare de fum. În depozit se găsesc recipiente ușor inflamabile și explozibile”, au transmis reprezentanții ISU BIF.
sursa: TVR