Critic National
, Legea prin care persoanele cu handicap grav sunt scutite de la plata impozitului pe moștenire, promulgată, Critic National, Critic National

Legea prin care persoanele cu handicap grav sunt scutite de la plata impozitului pe moștenire, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, legea potrivit căreia persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat sunt scutite de la plata impozitului pe veniturile realizate din transmiterea dreptului de proprietate cu titlu de moştenire, scrie Agerpres.

„Sunt scutiţi de la plata impozitului pe venit următorii contribuabili: persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, pentru veniturile realizate din: (…) transmiterea dreptului de proprietate şi a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moştenire, (…) indiferent de momentul dezbaterii succesiunii”, se arată în lege.

Tot astăzi, şeful statului a promulgat legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Acest act normativ prevede că „persoanele juridice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului depun la înmatriculare şi ori de câte ori intervine o modificare o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali ai societăţilor”.

Sunt exceptate de la obligaţia depunerii declaraţiei regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale şi societăţile deţinute integral sau majoritar de stat; persoanele juridice constituite doar din asociaţi persoane fizice, atunci când aceştia sunt singurii beneficiari reali. În cazul acestora, în lipsa depunerii declaraţiei privind beneficiarul real, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului este obligat să completeze din oficiu Registrul beneficiarilor reali ai societăţilor pe baza documentelor care însoţesc cererea de înmatriculare sau pe baza evidenţelor deţinute în cazul societăţilor deja înmatriculate.

„Dacă intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declaraţia se depune în termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit”, se mai arată în lege.

via: Realitatea.NET


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Articole recente

Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi