Promovarea în Liga 1, în acest sezon, devine un obiectiv crucial pentru Petrolul Ploiești! Clubul poate pierde sigla și palmaresul dacă la anul nu va juca în prima ligă, conform unei clauze stipulate în contractul de cesionare a mărcii. Valeriu Răchită, fost jucător și antrenor la Petrolul, a vorbit despre situația în care se află formația ploieșteană. Petrolul Ploiești se află pe locul 6 din play-off-ul Ligii 2, la egalitate de puncte cu ocupantele pozițiilor 5 și 7, Rapid București respectiv FC Argeș. Petrolul Ploiești poate să rămână fără siglă și palmares dacă ratează promovarea „Vivi” Răchită susține că marca „Petrolul” este a primăriei din Ploiești, iar aceasta a fost cesionată, pe patru ani, echipei ACS Petrolul 52, însă, în contract, există mai multe clauze de performanță. Conform unei clauze din contract, în cazul în care Petrolul va promova în Liga 1, clubul ploieștean va trebui să termine campionatul în primele zece echipe. „Haideţi să lămurim. Marca Petrolul este a primăriei Ploieşti. În 2010, marca Petrolul a intrat în posesia Primăriei Ploieşti cu titlu gratuit, primar fiind domnul Volosevici (n.r. Andrei Volosevici). Marca «Petrolul» nu mai pleacă din Ploieşti niciodată. Acum a fost cesionată pe patru ani echipei ACS Petrolul 52 cu nişte obiective clare de performanţă. Adică să promoveze din Liga 3 în Liga 2, în următorii doi ani să promoveze în Liga 1. Anul trecut nu au promovat, anul acesta este obligatoriu, să promoveze, altfel, marca se întoarce la Primărie. Dacă promovează, anul viitor trebuie să termine în primele 10. Sunt clauze puse de către Consiliul Local ca să fie cesionată marca. Nu se mai poate face nicio altă echipă pentru că cele 5 mărci se dau prin cesiune de către Consiliul Local. Dacă cineva vrea să facă altă echipă Petrolul trebuie să fie făcută cu acordul actualului primar şi al Consiliului Local şi sunt convins (…)