Noile dispoziții privind intrarea pe teritoriul Ungariei nu se aplică tranzitului de marfă, posesorilor de pașapoarte oficiale și persoanelor care pot dovedi că în ultimele șase luni au fost diagnosticate cu COVID-19, a transmis, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
„Noile prevederi legislative care reglementează condițiile de intrare pe teritoriul Ungariei se aplică atât cetăţenilor ungari, cât și cetăţenilor străini (indiferent de cetăţenie, UE, non-UE), criteriul de clasificare pentru accesul în Ungaria fiind statul (zona) din care vine cetăţeanul respectiv. Totodată, conform informațiilor comunicate de autoritățile ungare, noile dispoziții nu se aplică tranzitului de marfă, posesorilor de pașapoarte oficiale și persoanelor care pot dovedi că în ultimele șase luni au fost diagnosticate cu COVID-19”, se arată într-un comunicat de presă transmis de MAE.
Ungaria clasifică statele în funcție de trei categorii: zona verde, zona galbenă și zona roșie.
Astfel, cei care vin din zona verde nu au restricții de intrare. Cei din zona galbenă, din care a fost inclusă și România, precum și Bulgaria, Portugalia, Suedia, Marea Britanie, Norvegia, Federația Rusă, Serbia, Japonia, China sau SUA întâmpină restricții. Cei care vin din zona roșie nu pot intra în Ungaria. La acest moment, statele incluse în zona roșie sunt Albania, Bosnia Herțegovina, Belarus, Kosovo, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Ucraina, dar și restul statelor din Asia, Africa și America Latină care nu sunt enumerate mai sus în zona galbenă.
„Persoanele care intră pe teritoriul Ungariei din statele incluse de autoritățile ungare în zona galbenă, zonă în care se află și România, sunt testate obligatoriu la punctul de trecere a frontierei. Cetățenilor care prezintă simptome nu li se permite intrarea în țară, iar cei care nu prezintă simptome intră obligatoriu în carantină, fie instituționalizată, fie la domiciliu (auto-izolare) în Ungaria (dacă există posibilitatea), fiind luați în evidențele autorităților sanitare ungare”, potrivit MAE.
Persoanele faţă de care s-a dispus măsura carantinei la domiciliu (auto-izolare) pot solicita autorităților competente ieşirea din carantină după ce au două teste moleculare biologice, la un interval de minimum 48 de ore.
În cazul în care primul test este negativ, persoana poate ieşi din carantină, dar este obligată în continuare să facă şi cel de-al doilea test. În situaţia în care cel de-al doilea test este pozitiv, se dispune reinstituirea carantinei de 14 zile.
„Sunt exceptate de la măsura carantinei la domiciliu persoanele care prezintă la punctul de trecere a frontierei două teste moleculare cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuate în ultimele 5 zile înainte de intrarea în Ungaria, dar la o diferență de minimum 48 de ore”, se mai arată în comunicat.
MAE reiterează că certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză.
MAE subliniază că cetățenilor români care sosesc din statele aflate în zona roşie nu le va fi permisă intrarea pe teritoriul ungar.
Cu privire la tranzit, autoritățile ungare au precizat că cetățenii străini care intră în Ungaria în scopul tranzitării teritoriului vor fi supuși unei examinări medicale și li se va permite accesul, în măsura în care persoanele nu prezintă simptome. Totodată, pentru permiterea tranzitului, sunt obligatorii respectarea condițiilor prevăzute de Codul Schengen, prezentarea unui document din care să rezulte scopul deplasării și țara de destinație, precum și asigurarea dreptului de intrare pe teritoriul statului vecin Ungariei care se află pe ruta de tranzit spre țara de destinație.
De asemenea, tranzitul se va desfășura în maximum 24 de ore, pe rutele special desemnate, cu posibilitatea opririi la punctele de odihnă sau alimentare marcate în acest sens.
Punctele de frontieră pentru intrare/ieşire, rutele de tranzit, locurile de odihnă şi intervalele orare de părăsire a teritoriului Ungariei sunt disponibile pe site-ul poliţiei ungare: http://www.police.hu/hu/hirek-es-informaciok/hatarinfo?field_hat_rszakasz_value=rom%C3%A1n+hat%C3%A1rszakasz
De asemenea, există derogări specifice anumitor categorii de persoane. Astfel, cetăţenii anumitor state vecine, inclusiv România, (lucrători transfrontalieri, deţinători de imobile etc.) pot intra pe teritoriul Ungariei pe o rază de 30 de km în zona de frontieră pentru maximum 24 de ore, iar lucrătorii sezonieri din agricultură provenind din toate statele vecine pot intra în Ungaria la solicitarea angajatorului şi după informarea prealabilă de către angajator a Inspectoratului General al Poliției.
Demersurile angajatorului se fac electronic, cu 48 de ore înainte, iar cererea va cuprinde numele și documentul de identitate al angajatului, locul desfăşurării activităţii, locul cazării și durata raportului de muncă. Suplimentar, angajatorii sunt obligati să informeze în scris lucrătorii sezonieri, în limba maternă a acestora, despre condițiile şi data intrării pe teritoriul Ungariei.
Trecerea frontierei se realizează doar prin punctele care vor fi stabilite de conducerea poliției ungare în acest scop, în mod organizat, în grupuri. Lucrătorii sezonieri pot intra după efectuarea controlului medical care nu confirmă suspiciunea contactării virusului COVID-19.
După intrarea în Ungaria, salariatul sezonier va fi luat în evidenţele de autorităților de sănătate publică şi va intra în carantină la locul de muncă timp de 14 zile. La încetarea raportului de muncă, angajatorul este obligat să anunțe atât punctul de trecere a frontierei, cât și autoritățile de sănătate publică din Ungaria cu 48 de ore înaintea plecării.
În privința călătoriilor în scop de afaceri, managerii sau angajaţii companiilor înregistrate în Ungaria sau în ţările menţionate în Hotărârea de Guvern 341/2020 pot intra în Ungaria fără restricții, dacă respectivele companii sunt afiliate, iar în accepțiunea legii privind impozitarea între ele există relaţii contractuale. Persoana în cauză trebuie să demonstreze că deplasarea se face în interes de serviciu.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Budapesta: 0036.13.847.689, al Consulatului General al României la Szeged: 0036.62.424.431 sau al Consulatului General al României la Gyula: 0036.66.464.579, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al misiunii diplomatice 0036.30.535.69.12 sau ale oficiilor consulare: 0036.30.6777.980 Consulatul General al României la Szeged și 0036.30.6357.181 Consulatul General al României la Gyula.
MAE recomandă consultarea paginilor de internet: http://www.mae.ro/node/51934 , http://budapesta.mae.ro, http://szeged.mae.ro, http://gyula.mae.ro și http://www.mae.ro/.
sursa: TVR