Noi resticții de călătorie pentru persoanele care vin din România în contextul creșterii numărului infectărilor. Danemarca ne-a introdus pe lista închisă, ceea ce înseamnă restricții cvasitotale. Italia a prelungit pe termen nedeterminat carantina de 14 zile impusă persoanelor care vin din România și Bulgaria. Iar pentru deplasarea în Belgia, trebuie completat un formular online. Avem și o veste bună- de la miezul nopții se reiau zboruri directe dintre România și Austria.
Românii nu mai pot merge în vacanță în Danemarca și Cipru. Suntem pe lista țărilor închise. Lituania și Finlanda permit accesul doar pentru rezidenți sau pentru cei care au în aceste țări membri ai familiei.
Potrivit MAE, cetățenii care vin din România vor putea călători în Danemarca doar în baza unui motiv întemeiat. În acest caz vor intra fără prezentarea unui test COVID-19.
Dacă prezintă simptome de infecție, autoritățile daneze pot refuza intrarea. Măsurile intră în vigoare la miezul nopții.
Tot atunci intră în vigoare noi condiții de calatorie pentru Regatul Belgiei în scop turistic. Toate persoanele vor fi obligate să completeze, cu 48 de ore înaintea sosirii, un formular online cu date personale, adresa la care pot fi găsite, unde au călătorit în ultimele 2 săptămâni și numărul zborului.
Sunt exceptate de la completarea formularului persoanele care tranzitează teritoriul Belgiei pentru 48 de ore și călătoresc pe alte rute decât aeriană sau navală.
Pentru a intra în Austria și Grecia, românii trebuie să prezinte un test negativ COVID emis cu 72 de ore înainte.
Ungaria cere 2 teste COVID , făcute la un interval de 48 de ore. Cine nu are intră în carantină.
Românii intră obligatoriu în autoizolare 14 zile pentru destinații precum Marea Britanie, Irlanda, Italia, Norvegia, Estonia, Letonia și Slovenia.
Persoanele care nu respectă autoizolarea în Marea Britanie riscă o amendă de până la 1000 de lire sterline.
sursa: TVR