Profesorul de teologie Liviu Stan, unul din cei mai de seamă canonişti ai Ortodoxiei, s-a născut la 11 iulie 1910, în Socet, judeţul Hunedoara, în familie de preot. Studiile liceale le-a făcut la Deva şi Lugoj (1920-1928), Facultatea de Teologie la Cernăuţi (1928-1932), cu licenţa în 1932 şi doctorat în 1936, studii la Facultatea de Drept din Cernăuţi (1930-1932, neterminate).
A fost trimis de mitropolitul Nicolae Bălan (1920-1955) pentru studii de specializare în dreptul bisericesc la Facultăţile de Teologie şi Drept ale Universităţii din Atena (1932-1934), la Facultăţile de Drept, Teologie ortodoxă şi Litere ale Universităţii din Varşovia (1934-1935), la Facultăţile de Drept canonic şi de Teologie ale Universităţii Gregoriene din Roma (1935-1936), la Facultăţile de Filosofie şi Drept ale Universităţii din Munchen (1936-1937).
După reîntoarcerea de la studii, Liviu Stan a fost numit profesor suplinitor de apologetică şi duhovnic la Academia Teologică Andreiană din Sibiu (1937-1938), profesor suplinitor (1938), apoi titular (1941) la catedra de Drept bisericesc.
În 2 decembrie 1948, a fost transferat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, la catedra de Drept canonic şi Administraţie bisericească, unde a funcţionat până la pensionare, la 1 august 1972.
A fost membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului, pentru un timp a fost consilier în Ministerul Cultelor, protopop, iconom stavrofor (1950), „doctor honoris causa” al Facultăţii de Teologie din Tesalonic (1968).
Profesorul Liviu Stan a fost delegat al Bisericii Ortodoxe Române la prima Conferinţă panortodoxă de la Rhodos (1961), la a patra Conferinţă panortodoxă de la Chambesy (1968), la a patra Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Uppsala (1968) şi la alte întruniri interortodoxe sau intercreştine. De asemenea, a conferenţiat la diferite Facultăţi de Teologie din Grecia şi Germania.
A fost unul dintre cei mai de seamă canonişti ai Ortodoxiei, cu o pregătire deosebită, cunoscător al mai multor limbi moderne şi a lăsat o opera canonică şi teologică impresionantă, ca volum şi calitate. Lucrările sale tratează probleme de o mare diversitate: rolul mirenilor în Biserică, autocefalia şi autonomia, raporturile Bisericii cu statul, diaspora ortodoxă, canonizarea sfinţilor, problema unui viitor sinod panortodox, probleme actuale ale Ortodoxiei.
Pr. Prof. Liviu Stan a plecat prematur din această lume. La 1 aprilie 1973, la numai 63 de ani, s-a mutat la Domnul, fiind înmormântat la Lugoj.
Din opera sa teologică, pe cât de importantă, pe atât de complexă pentru studiul dreptului bisericesc, amintim: „Mirenii în Biserică. Studiu canonic-istoric”, Sibiu, 1939; „0 novelă necunoscută a împăratului bizantin Andronic II Paleologul cel Bătrân”. Text, traducere şi comentariu, în Anuarul XV al Academiei Andreian, Sibiu, 1939; „Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Nicolae al Ardealului şi principiul autonomiei bisericeşti”, Sibiu, 1940; „Rasă şi religiune”, Sibiu, 1942; „Ontologia juris”, în Anuarul XIX (1) al Academiei Teologice Andreian, Sibiu, 1943; „Dreptul în gândirea românească”, Braşov, 1943; „Sfinţii români”, Sibiu, 1945; „Statutul Bisericii Ortodoxe Române”, în Studii Teologice, an. I, 1949, nr. 7-8; „Adevărul asupra unirii religioase de la 1700”, în Ortodoxia, an. I, 1949, nr. 4; „Despre canonizarea sfinţilor în Biserica Ortodoxă”, în Ortodoxia, an. II, 1950, nr. 2; „Diaspora ortodoxă”, în Biserica Ortodoxă Română, an LXVIII, 1950, nr. 11-12. (surse: Dicţionarul Teologilor Români, pr. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, 1996; http://mitropolia-banatului.ro) AGERPRES/(Documentare – Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu-Ioan Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
sursa: AGERPRES