Scriitoarea Ioana Dinulescu s-a născut la 3 iulie 1950, la Craiova.
A studiat la Liceul de Filologie-Istorie din Craiova, absolvit în 1969, apoi, tot la Craiova, a urmat cursurile Facultăţii de Filologie, secţia română-franceză, între 1969-1973, potrivit lucrării „Dicţionarul general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, 2004).
În perioada în care a fost studentă şi după absolvire a frecventat cenaclul „Ramuri” şi cenaclul „Cadran” al Universităţii.
A fost, pe rând, profesoară la Balş, redactor la revista „Ramuri”, unde s-a ocupat de cronica de poezie, şi la Studioul Teritorial de Radio Oltenia din Craiova, semnând cronici literare, dramatice şi de artă. După 1985, a fost profesoară la Casa Pionierilor din Craiova.
A debutat cu poezie în revista „Ramuri”, în anul 1971, şi editorial, în volumul antologic „Romanian Poets” (Yowa City, SUA), în 1977, cu poeme traduse în engleză. În limba română, debutul editorial l-a constituit volumul de versuri „Călătorii de recunoaştere” din 1982. Au urmat volume ce au aşezat-o în prim-planul literaturii din Oltenia: „Legea şi visul” (1987), „Eu şi lumina” (1988), „Cortina în faţa mării” (1995), „Sufletul, această ficţiune” (1999), „Steaua lui Ion” (1999), „Oraşul lui Heidegger” (2003).
A colaborat la revistele „Ramuri”, „România literară”, „Luceafărul”, „Vatra”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Steaua”, „Calende”, „Orizont” etc., arată sursa citată. În străinătate, a publicat în revistele „Belvedere” (Franţa, 1995) şi „Wiener Festwochen” (Austria, 1993), notează şi site-ul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova (www.usrcraiova.ro).
De-a lungul timpului, activitatea i-a fost răsplătită cu numeroase premii.
Ioana Dinulescu a încetat din viaţă la 27 februarie 2019. AGERPRES/(Documentare – Doina Lecea, editor: Ionela Gavril, editor online: Adrian Dãdârlat)
sursa: AGERPRES