Au revenit ploile în aproape toată ţara. Majoritatea judeţelor se află sub cod galben şi portocaliu de precipitaţii abundente şi grindină. Mai multe străzi din Baia Mare s-au inundat, iar în Brăila a plouat cu gheaţă. Pe mai multe râuri există risc de inundaţii. În Galaţi, Prutul a distrus zeci de hectare de terenuri. Autorităţile sunt în alertă pentru că există pericolul ca apa să ajungă pe drumul naţional care duce spre Republica Moldova.
Ploaia torențială a fost de scurtă durată în Baia Mare, însă a inundat mai multe străzi din oraș și a îngreunat circulația.
Canalizarea nu a mai făcut față cantității mult prea mari de apă. Și aleile unui parc s-au transformat în mici pâraie.
În Brăila a căzut grindină și a bătut vântul. Bucăți mari de gheață au acoperit străzile în doar câteva minute.
16 județe se află sub avertizare cod portocaliu.
În restul țării, cu excepția județelor Satu Mare, Bihor, Arad şi Timiș, este cod galben. În aceste condiții riscul de inundații e mare.
Pe râul Prut, în județul Galați, e cod portocaliu de inundații până mâine seară, la ora 24.00.
Apele se apropie periculos de Drumul Național 26, care face legătura cu vama Oancea, către Republica Moldova.
În zonă a fost depășită cota de pericol. Prutul a înghițit în fiecare zi hectare întregi de terenuri agricole.
Localnicii spun că Prutul n-a mai fost așa mare de câțiva ani.
Hidrologii au emis cod roșu de inundații pentru râuri din Buzău și Vrancea.
sursa: TVR