Critic National
critic national stiri 24/7

Protest față de prevederile legii carantinei și izolării în Piața Victoriei. Au fost date 13 amenzi

Legea carantinei şi izolării, care a generat atâtea dispute politice în Parlament, e contestă şi în stradă. Câteva sute de oameni s-au strâns în Piaţa Victoriei din Capitală, deşi în timpul stării de alertă sunt interzise astfel de manifestaţii.

Legea carantinei şi izolării, care a generat atâtea dispute politice în Parlament, e contestă şi în stradă. Câteva sute de oameni s-au strâns în Piaţa Victoriei din Capitală, deşi în timpul stării de alertă sunt interzise astfel de manifestaţii.

Participanții la protestul din Piața Victoriei scandează „Libertate”, „Jos Guvernul”, „Demisia! Demisia!”, „Noi nu suntem o naţie de sclavi!”, „Libertate! libertate!”, Hai în piaţă!”. Unii protestatari au pancarte pe care scrie „Cred în Dumnezeu nu în Covrig 19”, iar mulți dintre ei au steaguri tricolore.

Cei mai mulţi dintre protestatari nu poartă măşti de protecție şi nu respectă distanţarea socială.

La faţa locului sunt şi jandarmii care i-au avertizat pe participanţi că vor fi amendaţi.

Jandarmeria Capitalei a anunțat, duminică seara, că la protestul din Piața Victoriei au fost date 13 amenzi pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a epidemiei. Potrivit autorităților, în timpul stării de alertă organizarea de mitinguri și demonstrații este interzisă.

Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a anunțat, printr-un comunicat, că „pe timpul stării de alertă, organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații sau orice alte întruniri sunt interzise”.

Conform comunicatului, echipele de dialog ale Jandarmeriei Capitalei au discutat cu persoanele prezente la protest, cărora le-au adus la cunoștință prevederile legale și măsurile care vor fi luate în cazul nerespectării acestora.

Până în prezent, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 16.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid-19.

Proiectul privind carantinarea și izolarea a fost sâmbătă pe ordinea de zi a senatorilor, dar dezbaterile au fost amânate pentru luni. Proiectul de lege a fost adoptat joi de Camera Deputaților.

Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic a fost adoptată, luni, de Guvern, după ce Curtea Constituțională a decis că internarea persoanelor diagnosticate cu COVID-19 în spitale este contrară Legii Fundamentale.

sursa: TVR


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi