Raport ONU: Uciderea generalului iranian Soleimani de către SUA a fost ilegală

Qassem Soleimani

Uciderea lui Qassem Soleimani în atacul american cu dronă, care a avut loc în ianuarie, a fost arbitrară şi ilegală, arată un raport ONU, citat de AFP. Experta ONU în drepturile omului Agnes Callamard motivează acest lucru de faptul că Washington nu a demonstrat că generalul iranian reprezenta un pericol imediat, transmite Agerpres.

Concluzia raportului transmis marți presei este că, în „absenţa unei ameninţări iminente ce ar fi pus în pericol viaţa, modul de a acţiona al Statelor Unite era ilegal” şi contravine Cartei Naţiunilor Unite.

Experta, care este mandatată de Consiliul Drepturilor Omului al ONU, dar nu vorbeşte în numele Naţiunilor Unite, îşi va prezenta raportul, joi, în faţa Consiliului. SUA s-au retras în 2018 din acest Consiliu.

Documentul se mai referă la utilizarea dronelor în asasinatele ţintite, dar aproape jumătate priveşte asasinarea lui Soleimani.

„În lumina probelor furnizate până în prezent de Statele Unite, luarea la ţintă a generalului Soleimani şi moartea celor care îl însoţeau constituie un asasinat arbitrar de care Statele Unite sunt responsabile în virtutea dreptului internaţional umanitar”, afirmă Agnes Callamard, care este și raportor special privind execuţiile extrajudiciare, sumare sau arbitrare.

Justificând ordinul de omorâre a lui Soleimani, preşedintele american Donald Trump a declarat, după moartea acestuia, că generalul, pe care l-a numit „teroristul numărul unu” al planetei, pregătea atacuri „iminente” asupra unor diplomaţi şi militari americani.

Ca răspuns la eliminarea lui Soleimani, Iranul a lansat pe 8 ianuarie tiruri de rachete împotriva unor baze militare irakiene care găzduiau trupe americane, provocând importante pagube materiale, dar nu şi victime, potrivit administrației de la Washington.

În raportul său, experta franceză respinge argumentul lui Donald Trump, subliniind că SUA nu au demonstrat că generalul „reprezenta o ameninţare iminentă”, că nu puteau aştepta pentru a-l lovi şi că nu erau în măsură să ceară „permisiunea” guvernului irakian pentru a-l ucide.

Potrivit expertei, Washingtonul nu a reuşit să demonstreze că asasinarea lui Soleimani era „necesară”.

„Nu a fost furnizată nicio probă că generalul Soleimani planifica în mod specific un atac iminent împotriva intereselor americane, mai precis în Irak, pentru care o acţiune imediată era necesară şi ar fi fost justificată. Nicio probă nu a fost adusă pentru a arăta că Statele Unite nu au avut timp să ceară ajutorul comunităţii internaţionale, inclusiv al Consiliului de Securitate al ONU, pentru a face faţă unor presupuse ameninţări iminente”, arată raportul.

Chiar şi în eventualitatea unui pericol iminent asupra intereselor SUA în Irak, „nimic nu dovedeşte că Irakul nu era în măsură sau nu dorea să apere forţele americane pe teritoriul său”, mai notează experta ONU în raportul său.

La 3 ianuarie, SUA l-au ucis într-un atac cu dronă la Bagdad pe Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quds a Gardienilor Revoluţiei iraniene şi arhitectul strategiei de influenţă regională a Teheranului. În acelaşi atac a fost ucis şi locotenentul lui Soleimani, irakianul Abu Mehdi al-Muhandis, liderul paramilitarilor pro-Iran din ţara sa.

Redactor: Alexandru Costea

sursa: digi24.ro


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.