Critic National
SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 5 iulie, Critic National

SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 5 iulie

Ortodoxe
Sf. Cuv. Atanasie Atonitul; Sf. Cuv. Lampadie
Duminica a 4-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica 4 dR. Sf. Marta, mama Sf. Simeon; Sf. cuv. Atanasie Atonitul; Sf. cuv. Lampadie Taumaturgul

Romano-catolice
Duminica a 14-a de peste an
Sf. Anton M. Zaccaria, pr.

Sfântul Cuvios Atanasie Atonitul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 5 iulie.

S-a născut în Trapezunt, din părinţi evlavioşi, şi a primit o educaţie desăvârşită, studiind la şcoli faimoase din Constantinopol.

Sfântul Atanasie a ales viaţa monahală, intrând într-o mănăstire din Kyminas. Mai târziu, părăsind mănăstirea, în căutarea unui loc mai însingurat, a ajuns la Muntele Athos.

La Athos, cu ajutorul împăratului Nichifor Foca, a început să construiască o mănăstire închinată Maicii Domnului, chilii şi case pentru călugări.

Sfântul Atanasie a stabilit în mănăstire o rânduială de viaţă cenobitică (viaţă de obşte), pe baza modelului oferit de vechile mănăstiri din Palestina.

A trecut la Domnul, împreună cu alţi şase fraţi, fiind prinşi sub dărâmături după prăbuşirea unei construcţii. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”) AGERPRES/(Documentare – Mariana Zbora-Ciurel; editor: Ruxandra Bratu)

sursa: AGERPRES


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi