Lui Gheorghe-Stancu Răducu i-a fost acordat gradul de general de brigadă cu o stea pe 1 decembrie 2017 de către președintele Iohannis.
Viorel Voinescu, de 57 de ani, trecut în rezervă, fusese numit ca adjunct al directorului SRI în timpul primului mandat prezidențial al lui Traian Băsescu, în 27 iulie 2005. La data numirii era colonel, fiind înaintat la gradul de general de brigadă în august 2007. În anul 2012 a fost înaintat în gradul de general-maior, iar în anul 2014 a fost înaintat în gradul de general-locotenent.
Anterior numirii în funcţia de adjunct al directorului SRI, a deţinut diferite funcţii de conducere în cadrul Brigăzii Antiteroriste şi al Direcţiei Financiare a Serviciului Român de Informaţii.
Cine este Gheorghe-Stancu Răducu
Gheorghe-Stancu Răducu, de 47 de ani, lucrează în cadrul SRI de peste 20 de ani.
Răducu a fost admis în anul 1992, pe locurile SRI, la cursurile de zi ale Academiei Tehnice Militare. La finalizarea anului III de studii i s-a acordat gradul de locotenent, iar la 25 mai 1998 a fost repartizat la Serviciul Român de Informaţii şi numit în funcţie la Direcţia Logistică, potrivit unui comunicat de presă al SRI.
Începând cu anul 2002, ca urmare a rezultatelor obţinute în activitatea profesională, a fost promovat în funcţia de şef birou, iar la data de 15 mai 2006 în funcţia de şef sector.
La data de 01 iulie 2008 ofiţerul a fost numit în funcţia de locţiitor al şefului Direcţiei Înzestrare şi Patrimoniu.
La data de 20 octombrie 2009 a fost numit şef al Direcţiei Logistică (prevăzută cu gradul de general-locotenent), funcție pe care o ocupă și în prezent, la data numirii ca adjunct în conducerea SRI.
Prin Decretul nr.1120 din 29 noiembrie 2017, i-a fost acordat gradul de general de brigadă, cu o stea.
Potrivit legii de organizare, Serviciul Român de Informaţii este condus de un director cu rang de ministru, numit de Parlament la propunerea preşedintelui României. Alături de director, conducerea SRI e asigurată de un prim-adjunct pentru zona de informaţii-operaţiuni şi de trei adjuncţi. Prim-adjunctul şi adjuncţii directorului SRI au rang de secretar de stat şi sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea directorului Serviciului Român de Informaţii.
SRI este condus de Eduard Hellvig din 2 martie 2015.
După demisia lui George Maior, în ianuarie 2015, după nouă ani de mandat, SRI a fost condus, interimar, de adjunctul acestuia – Florian Coldea. Acesta a deţinut funcţia de prim-adjunct al directorului SRI, cu rang de secretar de stat, timp de 12 ani. De două ori a asigurat interimatul la conducerea Serviciului, după demisiile directorilor Radu Timofte şi George Maior.
Generalul Coldea a fost numit prim-adjunct al Directorului SRI pe 27 iulie 2005. El a fost trecut în rezervă în ianuarie 2017, la cererea sa, după dezvăluirile lui Sebastian Ghiță, fugit în Serbia din decembrie 2016, potrivit cărora ar fi fost în vacanţe exotice cu prim-adjunctul șefului SRI şi familia acestuia.
Numele lui Florian Coldea a fost vehiculat de mai mulţi oameni politici în legătură cu implicarea acestuia în diverse numiri în funcţie sau în acţiuni ale justiţiei. Printre cei care l-au invocat în acest sens pe Coldea s-au numărat Elena Udrea, Traian Băsescu, Sebastian Ghiţă sau Liviu Dragnea.
via: Realitatea.NET