Considerat unul dintre cei mai buni ciclişti din lume, Miguel Induráin Larraya s-a născut în localitatea Villava din Navarra, Spania, la 16 iulie 1964, potrivit www.fundacionmiguelindurain.com.
Însumate, performanţele ciclistului iberic sunt elocvente: a câştigat de cinci ori Turul Franţei, de două ori Giro d’Italia, medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Atlanta 1996 şi Campionatul Mondial la ciclism individual din 1995.
Până la retragerea din activitatea sportivă, în 1997, Miguel Induráin şi-a păstrat o imagine impenetrabilă, care i-a impresionat până şi pe adversarii săi, în timpul competiţiilor cicliste câştigate de spaniol.
Navarezul, semănând cu o statuie antică, nu s-a exteriorizat, părând mereu pus pe gânduri. În „pluton”, a avut rareori slăbiciuni, de puţine ori a cedat, aşteptând cu prudenţă momentul propice pentru a ataca, notează volumul „Campionii Secolului XX” (Bucureşti, Editura Fundaţia Rompres, 2000). A stat în umbra lui Pedro Delgado, dar, când a sosit momentul, l-a detronat pe acesta, devenind cel mai mare ciclist din istoria Spaniei şi egalul celebrilor Anquetil, Merckx şi Hinault, cu cinci victorii în Marea Buclă.
Când a trecut la profesionism, în 1984, după Olimpiada de la Los Angeles, nimeni nu credea că acest ciclist cu gabarit de gigant (1,88 m, 85 kg) putea face faţă tuturor probelor de teren. Urmând un regim special şi printr-un antrenament intensiv, a ajuns la 78 kg şi a fost capabil, mai târziu, să coopereze cu căţărătorii. Coborâtor de excepţie, Induráin a fost, totodată, un specialist al curselor contracronometru, avantaj decisiv faţă de adversarii săi.
La debutul său în Turul Franţei nu a impresionat în mod deosebit, dar nici nu a dezamăgit, pentru ca, în 1992, să ajungă cu tricoul galben la Paris. Induráin, bun tactician, avându-l ca model pe francezul Jacques Anquetil, a controlat cu atenţie toate acţiunile în etapele de munte, dominaţia sa alternând cu unele concesii făcute în mod abil adversarilor săi. În timpul desfăşurării unei etape el se gândea întotdeauna ce va fi a doua zi. Avea foarte dezvoltat simţul prevederii. Aceste calităţi au contribuit, desigur, la succesele din Turul Italiei, eventul Giro-Tour, doi ani la rând (1992, 1993) sau în cursele tradiţionale, Midi Libre, Turul Cataloniei etc.
În 1994, Induráin a abordat încercarea cea mai dificilă pentru un ciclist, recordul mondial al orei, pe care şi l-a adjudecat, iar în 1996 a devenit şi campion olimpic, la Atlanta, în proba contracronometru. În memoria amatorilor de ciclism, Induráin, un simbol al sportului spaniol, va rămâne ca protagonist al Turului Franţei, pe care l-a luat de cinci ori, câştigând 12 etape şi purtând timp de 60 de zile tricoul galben.
Induráin a câştigat de 64 de ori cursele la care a participat, precizează laindurain.com.
Este considerat unul dintre cei mai buni biciclişti din istorie (alături de Eddy Merckx, Bernard Hinault, Jacques Anquetil şi Fausto Coppi) şi al optulea cel mai bun câştigător al „Tour de France”, potrivit unui juriu format din cinci specialişti francezi în ciclism.
A primit numeroase distincţii: Premiul Prinţul de Asturias pentru Sport („Príncipe de Asturias del Deporte”), Marea Cruce pentru Meritul Sportiv, Medalia de Aur pentru Meritul Civil, Legiunea de Onoare a Republicii Franceze, Premiul Universal spaniol. Este membru al juriului pentru premiile „Príncipe de Asturias” şi membru al Comitetului Olimpic Spaniol. AGERPRES/(Documentare – Cristian Anghelache, editor: Doina Lecea, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: www.fundacionmiguelindurain.com
sursa: AGERPRES