Un penalty de 280.000 de euro. Alexandru Chipciu a fost pentru prima dată decisiv la CFR Cluj. Transferurile eșuate, marea problemă a lui Dan Petrescu

Meciul cu Gaz Metan a fost cel în care s-a remarcat Alexandru Chipciu (31 de ani) pentru prima dată de când a semnat cu CFR Cluj. Fostul internațional a fost faultat de Moura și a scos penalty-ul din care echipa lui Dan Petrescu a deschis scorul prin Deac. Mult prea puțin însă, la capitolul realizări, pentru cel mai important transfer al anului în Liga 1. După 6 luni petrecute la CFR, Chipciu poate fi declarat un transfer eșuat, iar dacă se ține cont de cât a costat clubul aceste 6 luni, mutarea poate fi numită o risipă de bani. Doar în trei meciuri a jucat Chipciu peste 8 minute la CFR Cluj Adus de la Anderlecht, unde însă nu mai jucase de mult timp, Alexandru Chipciu a fost lovitura iernii pentru un club din Liga 1. Mijlocașul se întorcea în România după 4 ani și era recompensat pe măsură. 100.000 de euro la semnătură și un contract de 30.000 de euro pe lună a primit Chipciu la CFR. Asta înseamnă 280.000 de euro în 6 luni, timp în care Chipciu a jucat peste 80 de minute doar cu Gaz Metan, FC Botoșani și U Craiova (în sezonul regular). În rest, a mai avut trei meciuri în care a bifat însă mai puțin de 8 minute: cu Astra, U Craiova și FCSB (toate în play-off). În total, doar 266 de minute jucate. Alexandru Chipciu in meciul de fotbal dintre CFR Cluj si Gaz Metan Medias din etapa a VII-a a play-off-ului Ligii 1, disputat pe stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj-Napoca, luni, 13 iulie 2020.© FOTO:Flaviu Buboi/Sport Pictures Dan Petrescu a avertizat în privința lui Chipciu

Dan Petrescu a fost primul care a avertizat asupra formei precare a lui Chipciu și a anticipat faptul că acesta nu va juca la nivelul numelui și a așteptărilor. ”Chipciu, din păcate, a venit nepregătit. Nu are ritm de joc și trebuie să-l așteptăm. Pe mine nu mă interesează loviturile de imagine. Dacă va fi bun pe teren, înseamnă că a fost o (…)

cititi articolul complet în ProSport


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.