Un tânăr din satul prahovean Gornet, aflat în carantină, are dosar penal pentru că a plecat la mare în ciuda restricţiilor. Mai mult, ar fi postat imagini cu drumul spre Costineşti.
Presă scrie că ar fi vorba despre băiatul viceprimarului, însă primarul susţine că adolescentul este la mare și a plecat înainte de impunerea carantinei.
Poliţiştii s-au autosesizat și susţin că tânărul s-a deplasat sâmbătă la Costineşti şi a încălcat izolarea.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a votat, miercuri 22 iulie, instituirea carantinei în satul Gornet, după ce, în decurs de două săptămâni, în comună au fost depistate 15 cazuri de COVID-19.
sursa: TVR